Proiectul ce transpune Directiva europeană privind produsele din tutun, adoptat pe articole. Votul final, marţi

Camera Deputaţilor a adoptat pe articole, luni, proiectul de lege privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun care prevede transpunerea Directivei europene 40/2014, urmând ca votul final să fie dat marţi.
Economica.net - lun, 10 oct. 2016, 14:55
Proiectul ce transpune Directiva europeană privind produsele din tutun, adoptat pe articole. Votul final, marţi

Reprezentantul Guvernului a precizat că, începând din 20 mai, toate produselor din tutun şi produsele conexe trebuie să respecte prevederile acestei directive.

Deputatul PSD Ovidiu Iane a spus că a primit foarte multe e-mailuri legate de această iniţiativă legislativă.

‘Pe această iniţiativă, care practic ar trebui să adopte o directivă europeană, au venit şi alte amendamente care se refereau la relaxări în ceea ce priveşte fumatul în spaţiul public. Ca atare, pentru că au fost sesizate 3 comisii şi este necesar a adopta modul de etichetare, ambalare şi comercializare a produselor din tutun, colegii au decis să eliminăm aceste amendamente şi să rămână strict prevederile referitoare la directivă’, a explicat Iane.

Deputatul PNL Horia Cristian a arătat că liberalii susţin această lege de adoptare a Directivei europene, deoarece ‘a fost curăţată de toate amendamentele’ la Legea antifumat.

Preşedintele Comisiei de sănătate, deputatul PSD Corneliu Buicu, a precizat că Guvernul este vinovat pentru depăşirea datei de 20 mai până la care trebuia să fie adoptată directiva.

‘Acest proiect de lege avea termen data de 20 mai. Guvernul României a înaintat acest proiect către Parlament într-un interval în care, orice ar fi făcut Parlamentul, nu avea cum să adopte această Directivă până la 20 mai. Guvernul este de vină pentru depăşirea datei până la care trebuia să fie adoptată directiva’, a adăugat Buicu.

Comisiile juridică şi cea pentru sănătate de la Camera Deputaţilor au respins săptămâna trecută amendamentele la proiectul de lege privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe, care prevedeau interzicerea fumatului în autoturismul proprietate personală dacă în el se află femei gravide sau copii.

Cele două comisii ale Camerei Deputaţilor au respins, de asemenea, forma în care proiectul a fost adoptat de Senat şi au păstrat forma elaborată de Guvern.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...