Proiectul fabricii Lactate Brădet deţinute de români a eşuat. S-au strâns 1,5% din banii necesari
Proiectul prin care patronul Lactate Brădet, Marius Badea, dorea să ridice cea mai mare fabrică de lactate deţinută de români, prin atragerea de fonduri de la cetăţeni obişnuiţi, a eşuat. Omul de afaceri nu a reuşit să strângă cei 10 milioane de lei necesari şi a decis să returneze banii strânşi până acum. Badea anunţă însă că ideea rămâne. „Perioada pe care am stabilit-o pentru a demara construcţia celei mai mari fabrici de prelucrare a laptelui s-a încheiat. În tot acest timp am avut parte de susţinerea morală a dumneavoastră, a tuturor, reuşind astfel să depăşesc piedicile în care unii şi-au dorit să cad. Am reluat producţia şi livrarea de produse „Lactate Bradet” şi sperăm ca în timp să putem recupera şi pierderile pe care le-am suferit în perioada martie-aprilie 2016. Mi-aş fi dorit ca proiectul acesta să găsească suficient capital pentru a-l putea realiza. Din pacate, suma subscrisa nu este suficientă pentru a porni la drum”, a anunţat compania Lactate Brădet pe pagina oficială de socializare.
Compania a anunţat, de asemenea, că toţi cei care au subscris pentru a deveni acţionari ai Brădet Românesc SA îşi pot primi banii înapoi în următoarea lună. „Returnarea se va face imediat (după ce a fost trimisă o solicitare in acest sens n.red.) fără niciun comision, direct din contul de garanţie în care au fost blocaţi banii”.
Potrivit informaţiilor Brădet, suma strânsă se cifrează la 1,5% din suma necesară demarării proiectului. „Ne-am fi dorit din tot sufletul să realizăm acest proiect. Ideea încă rămâne”, mai spun reprezentanţii companiei.
În luna martie, Marius Badea, patronul Lactate Brădet SRL, companie implicată în scandalul E.coli, a publicat un proiect de business pe platforma românească Sprijina.ro, cu scopul de a găsi finanţare de la români care doresc să se asocieze cu el. Proprietarul Brădet și-a propus să obțină exclusiv prin Sprijina.ro finanțări de 10 milioane lei, într-un interval de 60 de zile, pentru a ridica o nouă fabrică de procesare a laptelui sau de a o extinde pe cea veche.
Atunci, în doar două ore de la publicare, proiectul său a avut peste 30.000 de vizualizări. „După strângerea capitalului, înființăm societatea pe acțiuni și în funcție de banii subscriși decidem: fie construim o fabrică nouă, fie extindem fabrica actuală. Eu personal mă voi implica pentru a realiza astfel cea mai mare fabrică de prelucrare a laptelui, cu capital integral românesc. Vom demonstra astfel că românii știu să fie uniți și să își apere propriile interese. Modalitatea de subscriere este simplă și total transparentă, fiind asigurată de platforma Sprijina.ro”, declara în urmă cu patru luni Marius Nicolae Badea.