Proiectul de aprobare a OUG prin care Institutul Cantacuzino trece în subordinea MApN, adoptat tacit de Senat
Termenul de adoptare tacită s-a împlinit pe 20 noiembrie, iar nota de adoptare tacită a fost citită luni în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Claudiu Manda.
Ordonanţa vizează stabilirea unor măsuri în domeniul cercetării-dezvoltării-inovării şi producerii de mijloace imunoprofilactice, terapeutice şi antidoturi, în vederea asigurării protecţiei intereselor esenţiale ale siguranţei stării de sănătate a populaţiei.
Actul normativ prevede că, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare, se va aproba, prin hotărâre de Guvern, organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Cercetare ‘Cantacuzino’ (numit Institutul Cantacuzino), numărul maxim de posturi, precum şi sursele de constituire a veniturilor proprii.
Finanţarea Institutului Cantacuzino se va realiza integral din venituri proprii şi în completare din subvenţii acordate de la bugetul de stat.
Institutul Cantacuzino va prelua Institutul Naţional de Cercetare ‘Cantacuzino’, prin protocol de predare-primire, încheiat în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei. Protocolul de predare-primire va fi avizat de Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Apărării Naţionale.
Potrivit actului normativ, personalul Institutului Naţional de Cercetare ‘Cantacuzino’ va fi preluat cu menţinerea drepturilor salariale avute în plată la data preluării. Salarizarea personalului se va face potrivit prevederilor legale referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Personalul se compune din personal civil şi militar, cel civil beneficiind şi de drepturile salariale în natură acordate personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale, potrivit legislaţiei în vigoare.
Proiectul de aprobare a ordonanţei va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.