Proiectul de explorare a gazelor din Marea Neagră este printre puţinele care merg bine – Nicolescu, Deloitte
‘Potrivit estimărilor Deloitte, în cadrul acestui proiect au fost realizate investiţii de peste un miliard de euro în 2015, ceea ce este remarcabil, în acest context dificil. Din păcate, nu ştim încă dacă gazul găsit acolo poate fi exploatat sau cât poate fi exploatat’, a precizat Nicolescu, prezent la un eveniment pe teme energetice.
Potrivit acestuia, pentru valorificarea acestor gaze este nevoie de o gândire strategică.
‘Primul pas a fost făcut, este vorba de semnarea în 2014 a unui acord între Transgaz şi companiile petroliere OMV Petrom şi Exxon pentru realizarea unei conducte care să aducă gazul din Marea Neagră pe teritoriul României. Al doilea pas reprezintă transparentizarea pieţei gazelor: din 2014 am introdus obligativitatea ca producătorii de gaze să tranzacţioneze pe bursă anumite cantităţi’, a completat Nicolescu, fost ministru al Energiei în perioada februarie – decembrie 2014.
În opinia sa, un al treilea pas în acest sens îl reprezintă revitalizarea consumului intern de gaze naturale, .
‘Acest lucru se poate face prin revitalizarea industriei chimice. Un alt potenţial proiect este un parteneriat cu Rompetrol pentru realizarea unei centrale în cogenerare la Petromidia sau revitalizarea petrochimiei din cadrul acestei rafinării’, a adăugat reprezentantul Deloitte.
OMV Petrom şi americanii de la ExxonMobil au finalizat cu succes a doua campanie de foraj în perimetrul Neptun din Marea Neagră, unde cele două companii au investit în total 1,5 miliarde de euro, din 2008 până în prezent, a anunţat, joi, Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil cu activitatea de Upstream.
OMV Petrom a contribuit cu 50% din această sumă.
‘Am forat şapte sonde în acest perimetru, iar majoritatea au întâlnit acumulări de gaze. Avem rezultate suficient de încurajatoare pentru a continua evaluarea viabilităţii comerciale. Decizia finală de investiţie este estimată în aproximativ doi ani’, a spus Selischi.
Potrivit acestuia, fiind vorba doar de acumulări de gaze, proiectul nu este influenţat în niciun fel de evoluţiile de pe piaţa petrolului, unde cotaţiile s-au prăbuşit în ultimii ani.
‘Suntem în calendar cu acest proiect şi ne propunem din 2018 să continuăm cu execuţia lui, dacă se va dovedi viabilitatea comercială. Nu ştim încă de acum ce soluţii vom aborda. Va trebui să forăm zeci de sonde, să construim o conductă, deci este vorba de investiţii de mai multe miliarde de euro sau de dolari. Ştiu că există multă nerăbdare în jurul acestui proiect, însă, dacă faceţi o comparaţie între acest proiect şi proiectele de autostrăzi, mai ales a celor care traversează munţii, o să vedeţi că noi facem progrese’, a adăugat oficialul OMV Petrom.
Primele estimări arată că în perimetrul Neptun ar putea fi între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi de gaze.