Proiectul de lege privind reglementarea activităţii de telemuncă ar putea intra marţi în plen
Iniţiator al proiectului este Guvernul şi, potrivit notei de fundamentare, actul normativ are în vedere flexibilizarea şi adaptarea relaţiilor de muncă la realităţile socio-economice actuale, în raport cu evoluţia dinamică a pieţei muncii, urmând să ofere avantaje atât salariatului, cât şi angajatorului.
Potrivit proiectului de lege, o activitate care ar putea fi efectuată în cadrul locului de muncă organizat de angajator va putea fi desfăşurată de salariat şi la distanţă de această locaţie, în mod regulat şi voluntar, folosind tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.
Salariatul îşi poate exprima acordul cu această formă de organizare a muncii prin semnarea contractului individual de muncă sau a unui act adiţional, după caz.
Proiectul, prioritate legislativă a Guvernului, a primit raport de admitere din partea Comisiei de muncă a Senatului.
Senatul este primă Cameră sesizată în acest caz.