Proiectul Nabucco: Autorităţile naţionale de reglementare confirmă prelungirea derogărilor
Prelungirea este în conformitate cu estimările privind calendarul de livrări al gazelor din zăcământul Shah Deniz, scrie Agerpres.
Cele patru autorităţi naţionale de reglementare au confirmat, de asemenea, prin această decizie sprijinul pentru cadrul legal şi de reglementare al Nabucco, format din Acordul Interguvernamental Nabucco, Acordurile de Sprijin al Deciziei şi Derogările.
Derogarea de la prevederile actualei legislaţii europene, în conformitate cu care trebuie acordat acces 100% la reţea pentru companiile care nu sunt direct implicate în proiect, poate fi acordată numai în cazul unor proiecte transfrontaliere majore.
Proiectul Nabucco reprezintă cea mai scurtă rută de acces a gazelor naturale de la exploatările din Azerbaidjan către Europa de Sud Est, care facilitează acces direct întregii pieţe din regiunea Balcanilor, cât şi consumatorilor din Italia şi Grecia.
Conducta Nabuco va face conexiunea cu Trans Anatolian Pipline (TANAP), la graniţa turco-bulgară, tranzitând Bulgaria, România şi Ungaria, până la terminalul central-european de redistribuire (HUB) de la Baumbarten, Austria. Via Baumgarten, gazele furnizate prin Nabucco pot alimenta peste 500 de milioane de clienţi din Europa.
Proiectul Nabucco are drept scop diversificarea surselor de aprovizionare cu energie ale Uniunii Europene, prin construirea unui gazoduct care va porni de la Marea Caspică şi va ocoli Rusia. Conducta va avea o lungime de 3.300 de kilometri.
Costul estimat iniţial al lucrărilor era de aproximativ 4,5 miliarde euro, dar din cauza creşterii preţului la petrol şi la oţel, costurile s-au apropiat de 8 miliarde de euro.
Proiectul va fi finanţat, în proporţie de o treime, de acţionari (şi de bănci – două treimi).
Proiectul prevede tranzitarea României, pe o porţiune de 460 de kilometri.
Acţionarii Nabuco sunt OMV (Austria), FGSZ (Ungaria), Transgaz (România), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) şi RWE (Germania).