Proiectul pentru acordarea unui decont de 500 de lei la utilizarea în comun a autoturismului, respins de CGMB
Primarul general, Gabriela Firea, a atras atenţia asupra faptului că de la şedinţa CGMB lipseşte un consilier municipal social-democrat, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile unei majorităţi PSD-ALDE pentru susţinerea proiectului. Ea a făcut apel la reprezentanţii opoziţiei să susţină proiectul, adăugând că acesta va duce la ameliorarea traficului din Capitală.
Ea a mai precizat că proiectul conţine măsuri adoptate şi de către alte capitale europene şi a adăugat că, potrivit statisticilor, în peste 80% din maşinile care vin spre Bucureşti din localităţile limitrofe circulă doar una sau două persoane.
Florin Grigorescu (USR) a cerut exemple de alte oraşe în care se decontează benzina pentru folosirea în comun a maşinii. El a adăugat că prin această măsură este susţinută înscrierea elevilor din Ilfov la şcoli din Bucureşti prin intermediul unor vize fictive de flotant. În vederea îmbunătăţirii calităţii aerului, el a recomandat eliminarea celor patru autobuze culturale care circulă fără călători, dar şi luarea unor măsuri în baza cărora autobuzele din Capitală să nu mai stea cu motorul pornit la capăt de linie şi în trafic. El a cerut de asemenea introducerea benzii unice de transport şi realizarea pistelor de biciclete.
Gabriela Firea a replicat că Municipalitatea nu poate îngrădi aglomerarea şcolilor din Bucureşti cu elevi din afara Capitalei, dar a sugerat iniţierea unei măsuri legislative care să vizeze acest fenomen. Ea a menţionat că se analizează varianta renunţării la autobuzele culturale.
Cătălin Deaconescu (PNL) a apreciat că Gabriela Firea va rămâne în istorie sub numele de „primarul voucher”. El a spus că este „regina absolută a voucherelor” şi i-a reproşat că proiectul de hotărâre reprezintă „doar o înşiruire de lucruri, nu un program în sine”, în condiţiile în care nu a fost realizat un studiu prealabil pentru a demonstra eficienţa acestuia.
„Să aplici un program fără ai un studiu înseamnă să faci PR pe nervii bucureştenilor”, a mai spus el.
Gabriela Firea a replicat că o onorează titulatura de „primar voucher”, deoarece a anunţat din timpul campaniei electorale că mandatul ei va viza realizarea de investiţii, dar va avea „şi o componentă socială”. Ea a adăugat că actuala administraţie a trebuit să finalizeze în primul rând proiectele începute de predecesori, „în condiţiile în care de doi ani nu se mai lucra pe şantierele bucureştene”. Ea l-a întrebat pe Deaconescu la care anume dintre voucherele acordate de actuala administraţie doreşte să renunţe, reamintindu-i că acestea au primit girul majorităţii CGMB.
Ciprian Ciucu (PNL) i-a cerut Gabrielei Firea să se oprească „din a mai inventa noi şi noi pomeni”, prin care „cumpără bunăvoinţa bucureştenilor”. El a reamintit că a trecut 60% din mandatul actualei administraţii şi i-a solicitat primarului general să „nu mai toace banii aiurea”, în condiţiile în care „riscul seismic este foarte mare, apa de la RADET se scurge în pământ, iar traficul ne îmbolnăveşte”.
Viceprimarul Aurelian Bădulescu (PSD) a apreciat că dacă proiectul privind acordarea decontului pentru utilizarea în comun a autoturismului proprietate personală ar fi fost anunţat de o primărie din Suedia sau Olanda, toată lumea ar fi încurajat urmarea unui astfel de exemplu.
Lucian Iliescu (PMP) a precizat că proiectul prevede o serie de măsuri bune, dar a subliniat importanţa explicării normelor de aplicare, deoarece oamenii au nelămuriri. El a afirmat că în acest mandat a propus şase-şapte proiecte care vizau decongestionarea traficului, dar că acestea nu au fost puse în dezbatere publică şi că nu a primit vreun răspuns concret referitor la motivul pentru care nu au fost introduse pe ordinea de zi.
Proiectul respectiv vizează decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării unor asocieri voluntare, prin care un grup de persoane din regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov folosesc în comun autoturismul proprietate personală în vederea deplasării regulate spre Bucureşti.
O altă măsură propusă este decontarea combustibilului în valoare de până la 500 de lei lunar în vederea încurajării asocierii voluntare a părinţilor elevilor din unităţile de învăţământ primare şi secundare din Bucureşti, care au domiciliul în regiunea de dezvoltare Bucureşti-Ilfov, pentru folosirea în comun a unui autoturism proprietate personală cu care să-şi ducă la cursuri copiii.
A treia măsură din proiect se referă la înfiinţarea unui sistem municipal de car-sharing, dotat cu autoturisme ecologice electrice sau hibrid, care să poată fi folosit de către cetăţeni pentru deplasare în Bucureşti.