Proiectul pentru plafonul de impozitare a pensiilor a fost adoptat de Camera Deputaţilor, cameră decizională
„Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie a sumei neimpozabile lunare de 3.000 lei. Aceste prevederi intră în vigoare la data de 1 octombrie 2024 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii octombrie 2024”, se arată în proiect.
Proiectul de lege a fost adoptat şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional, scrie Agerpres.
Deputatul AUR George Simion a afirmat că recalcularea pensiilor de către Guvern este neconstituţională şi afectează pensionarii care au muncit.
„Orice spuneţi voi, legea pe care aţi dat-o privind recalcularea este neconstituţională şi în loc să afectaţi pensionarii speciali aţi luat de la cei care au muncit, de la cei care au grupe de muncă, de la persoanele cu dizabilităţi, de la cei care au lucrat în mediul toxic. Pentru asta să vă fie ruşine. (…) Comanda în cazul recalculării pensiilor aţi primit-o prin PNRR. (…) Eschivele venite acum să umble la modalitatea de impozitare a pensiilor nu sunt suficiente. Puneţi taxă pe sărăcie, impozitaţi sărăcia, în loc să fi ales ca prag coşul minim garantat, aţi pus de la 2.000 la 3.000 de lei efectiv din burtă. Nu o să vă salveze nimeni de furia pensionarilor de care vă bateţi joc. Nu o să vă salveze nimeni de furia românilor”, a spus Simion la dezbaterile din plenul Camerei Deputaţilor.
Deputatul USR Cristian Seidler a menţionat că îşi doreşte ca veniturile pensionarilor să fie bazate pe contributivitate şi ca pensiile să fie decente.
„USR îşi doreşte ca veniturile pensionarilor să fie bazate pe contributivitate, ca pensiile să fie decente şi ca pensionarii cu dizabilităţi şi cei care au lucrat în grupele de muncă să nu aibă de suferit în urma acestei recalculări şi a inflaţiei record din Uniunea Europeană pe care o avem de când sunteţi la guvernare. De când sunteţi la guvernare inflaţia totală a trecut de 30%. A declarat premierul Ciolacu că au rămas bani în urma recalculării pensiilor, că nu au crescut atât cât aţi promis şi că din acei bani creşteţi acest plafon de neimpozitare de la 2.000 la 3.000 de lei. Ministerul Finanţelor nu s-a obosit să vină în comisii să ne spună dacă a făcut un calcul şi dacă nu cumva au rămas bani ca acest plafon să fie de 3.500 de lei sau de 4.000 de lei”, a afirmat Seidler.
Deputata UDMR Csep Andreea a declarat că acest proiect de lege aduce „un plus foarte mic” pensionarilor.
„Pentru UDMR e foarte important să păstrăm puterea de cumpărare a pensiilor, ca pensionarii din România, după ani grei lucraţi, să aibă pensii decente de care să se bucure. Pragul de impozitare din această modificare legislativă să ştiţi că aduce un plus foarte mic faţă de pensionari. (…) Noi avem la amendamentele respinse un amendament prin care solicităm ca în fiecare an să fie actualizat automat acest prag de neimpozitare a pensiilor”, a menţionat aceasta.
Deputata PNL Raluca Turcan a precizat că reforma sistemului de pensii „nu poate fi ruptă de PNL”, pentru că acest partid a iniţiat şi a susţinut fiecare etapă în parte.
„Primul pas s-a făcut în anul 2021, atunci când eram ministru al Muncii şi când am decis să aducem 1.000 de angajaţi noi în casele de pensii, pentru a transpune dosarele cu şină în format electronic şi a putea face recalcularea tuturor dosarelor într-un timp foarte scurt. Recalcularea pensiilor din anul 2024 nu ar fi fost posibilă fără deciziile luate în urmă cu 3 ani. Recalcularea pensiilor cu pixul şi hârtia ne-ar fi dus cu reforma peste câţiva ani. (…) Am iniţiat noua lege a pensiilor şi un an mai târziu, în anul 2022, tot ca parte a acestui proces, am propus acest proiect legislativ de creştere a plafonului de impozitare a pensiilor, de la 2.000 la 3.000 de lei. Ştiam că recalcularea va aduce majorări de pensii, că multe pensii vor depăşi 2.000 de lei şi că majorarea nu trebuie să fie desfiinţată prin impozit”, a spus Turcan.
Deputatul PSD Adrian Solomon a spus că modificarea legislativă se referă la Codul fiscal şi nu la legea pensiilor.
„Avem o modificare a Codului fiscal astăzi, nu a Legii pensiilor şi toate discuţiile ar trebui să meargă în această direcţie, să vedem dacă acest regim derogatoriu de la regimul fiscal din România se impune, dacă este de ajuns, dacă ar trebui şi alte categorii, poate cei cu salariul minim să intre în acelaşi tip de scutiri, dacă nu cumva ar trebui să extindem la toţi pensionarii regimul derogatoriu de neimpozitare. (…) Cât despre celelalte chestiuni legate de pensiile care scad şi că s-au pierdut drepturi şi aşa mai departe, niciun drept câştigat nu se pierde, toate pensiile în plată rămân a la longue, iar ceea ce se blamează de către opoziţie ar trebui să fie urmat şi de soluţii”, a conchis Adrian Solomon.