Proiectul prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali, adoptat de Camera Deputaţilor

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 9/2017 prin care indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30% a fost adoptat, marţi, de Camera Deputaţilor, cu 22 voturi „pentru”, 33 de voturi „împotrivă” şi 8 abţineri, scrie News.ro. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.
Economica.net - mar, 25 apr. 2017, 09:48
Proiectul prin care se majorează cu 30% indemnizaţiile aleşilor locali, adoptat de Camera Deputaţilor

Preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon, a declarat luni, în cadrul şedinţei Comisiei, că indemnizaţiile consilierilor locali şi judeţeni, primarilor şi viceprimarilor şi preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene sunt majorate cu 30% până când legea salarizării unitare va intra „în linie dreaptă”, scrie News.ro.

„Am dat raport Ordonanţei 9/2017. În primul rând sunt doleanţele celor din sistemul de apărare şi ordine publică, siguranţă naţională, precum şi din sistemul penitenciar, care se află la Ministerul Justiţiei. În urma aplicărilor succesive a măririlor de salarii minime, ei au rămas cu solda de bază undeva la 700 de lei, ceea ce era anormal. Am adus-o începând cu luna aprilie la nivelul salariului minim, astfel încât şi poliţiştii, şi cei din armată să beneficieze de măririle salariale promise. De asemenea, în urma unui amendament şi cu sprijinul doamnei ministru al Muncii am adoptat şi mărirea salariilor primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene cu 30%, începând cu luna aprilie, până când legea salarizării va intra în linie dreaptă”, a declarat preşedintele Comisiei de muncă, deputatul PSD Adrian Solomon.

Deputatul PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate, a propus amendamentul cu privire la majorarea aleşilor locali.

„Deşi în comisie se discutase că o să pice amendamentul nostru, PSD nu voia să ne susţină, doamna ministru a spus că susţine amendamentul. Atunci s-a votat în unanimitate. Primarii erau oarecum frustraţi, aveau salarii foarte mici şi aşteptăm de la ei performanţe. Nu era nici constituţional, nici moral să ţii un primar cu un salariu mic, el nu are niciun spor iar salariul primarilor era depăşit de mulţi profesori, de poliţistul din comună, ceea ce nu este normal”, a afirmat Corneliu Olar.

Te-ar mai putea interesa și
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Corupție în Parlamentul European. Cinci persoane au fost inculpate în scandalul Huawei
Cinci persoane au fost inculpate pentru corupţie activă sau spălare de bani, în cadrul anchetei din Belgia ce vizează compania chineză Huawei pentru suspiciuni de corupţie în Parlamentul......
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
Exporturile de vinuri albe din Germania au crescut în 2024, dar taxele anunțate de Trump ar putea afecta vânzările viitoare
O tendinţă globală de consum a vinurilor albe a majorat exporturile germane, dar taxele vamale ale administraţiei Trump ...
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și a centrelor de date, investițiile trebuie să continue
Corneliu Bodea, CRE: Consumul de energie care este acum în scădere în România va crește din cauza electrificării și ...
Corneliu Bodea, fondator al grupului Adrem și președinte al Centrului Român al Energiei (CRE), spune că actuala tendință ...
După ce a cumpărat hotelul Becali din Venus, Energoutil Contact a mai cumpărat un hotel pe litoral
După ce a cumpărat hotelul Becali din Venus, Energoutil Contact a mai cumpărat un hotel pe litoral
Energoutil Contact SA a cumpărat un nou hotel pe litoralul românesc, după ce în 2023 a cumpărat hotelul Becali din Venus.