Proiectul prin care urma să se exporte apă potabilă în Ungaria, blocat de un an de ţara vecină, în timp ce conducta din România este aproape gata

Economica.net
03 07. 2018
conductaapa_34708300_42439700

Primele discuţii între autorităţile judeţelor Arad şi Bekes pentru exportul de apă potabilă în Ungaria au fost purtate în 2004, la solicitarea părţii ungare, potrivit News.ro.

În 2011, autorităţile celor două judeţe au semnat actele de constituire a societăţii cu capital mixt româno-ungar Aqua Trans Mureşul SA, care a concesionat 20 de foraje de apă printr-un contract semnat cu reprezentanţii Consiliului Judeţean (CJ) Arad.

Firma are rolul de a asigura transferul de apă potabilă peste graniţă, prin intermediul unei conducte de 33 de kilometri care se află în fază de construire cu fonduri asigurate de autorităţile din Bekes, aproximativ zece milioane de euro.

Termenul iniţial pentru finalizarea lucrărilor era 30 iunie 2016, însă acesta a fost decalat pentru decembrie 2016. Totuşi, proiectul nu a fost finalizat nici în prezent, orice lucrări fiind suspendate de aproximativ un an.

Surse din cadrul administraţiei judeţului Arad şi din cadrul Companiei de Apă Arad – care deţine 50 la sută din acţiunile la Aqua Trans Mureşul SA, în timp ce 50 la sută sunt deţinute de o companie de apă din Bekes – au declarat pentru News.ro că proiectul este blocat din cauză că partea ungară a întrerupt finanţarea.

Directorul Aqua Trans Mureşul SA, Arnold Bajo, a confirmat pentru News.ro suspendarea proiectului, fără a putea oferi motivul întreruperii finanţării, arătând că până în urmă cu un an s-a construit o mare parte din conducta care trece prin judeţul Arad.

„Din cei 33 de kilometri de conductă prevăzută în proiect, în Arad urmau să fie 22, iar lucrările sunt la un stadiu al execuţiei de 80 la sută. Totuşi, pentru că nu mai există finanţarea, lucrările sunt oprite”, a declarat Bajo.

Lucrările executate deja în judeţul Arad au costat aproximativ 5.000.000 de euro, bani asiguraţi de judeţul Bekes.

Cheltuielile de funcţionare a societăţii Aqua Trans Mureşul SA sunt suportate, din 2011, atât de Compania de Apă Arad, cât şi de cea din Bekes, respectiv cei doi acţionari.

Surse din cadrul administraţiei judeţene din Arad afirmă însă că potrivit înţelegerilor cu omologii ungari, în cazul în care proiectul nu se va concretiza, costurile suportate deja de Compania de Apă Arad urmează să fie recuperate de la autorităţile ungare.

În următoarea perioadă, oficialii din Arad şi Bekes au programate discuţii pentru a căuta soluţii de deblocare a proiectului.

Pe de altă parte, conform unor surse din cadrul Consiliului Judeţean, Ministerul Afacerilor Externe nu şi-a dat încă avizul pentru această cooperare transfrontalieră.

La momentul lansării proiectului, autorităţile locale din Arad şi Bekes anunţau că fac demersuri pe lângă Guvernul României pentru a accepta semnarea unui acord inter-guvernamental în vederea transferului de apă peste graniţă.