Proiectul privind achiziţia a cinci avioane F16, trimis la comisii – dezbatere în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, marţi, dezbaterea în procedură de urgenţă a proiectului de lege privind achiziţia a cinci avioane F16 în cadrul programului "Avion multirol al Forţelor Aeriene", scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 10 dec. 2019, 09:04
Proiectul privind achiziţia a cinci avioane F16, trimis la comisii - dezbatere în procedură de urgenţă la Camera Deputaţilor

Conducerea Camerei a trimis proiectul spre dezbatere către comisii, Comisia de apărare fiind sesizată pe fond, iar pentru avize – Comisiile de buget şi juridică. Termenul de depunere a raportului este 16 decembrie, urmând să intre apoi în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.

Proiectul privind achiziţia a 5 avioane F16 a fost adoptat luni de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

Proiectul de lege pentru continuarea dezvoltării capabilităţii operaţionale aeriene cuprinse în Etapa de tranziţie iniţială a Concepţiei de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene” a primit 77 de voturi ”pentru”, 2 „contra” şi 5 „abţineri”.

Ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă, a explicat, la dezbaterile generale din Senat, necesitatea adoptării de urgenţă a acestui proiect de lege.

El a precizat că programul ‘Avion multirol al Forţelor Aeriene’ a fost aprobat cu Hotărârea CSAT S70/2012 şi este inclus pe lista programelor esenţiale prin Hotărârea CSAT 774/2014.

„Urgenţa promovării acestui proiect de lege se datorează condiţiilor de valabilitate a ofertei primite în luna august de la Guvernul Republicii portugheze, valabilă până la finele anului 2019, dar şi a calendarului de livrare agreat cu partea portugheză, livrarea primelor 4 avioane în cursul anului viitor. Calendarul stabilit cu partea portugheză a avut în vedere cerinţa părţii române privind completarea primei escadrile de avioane de avioane F16 în anul 2020, conform prevederilor Hotărârii CSAT 70/2012. Ceea ce vreau să adaug este faptul că prin aprobarea acestui proiect de lege vom reuşi ca în industria din România să începem cu cel de-al treilea avion din cele 5 procesul de modernizare a lor în ţară cu sprijin portughez, urmând ca ultimele 2 avioanele – 4 şi 5 – să fie modernizate efectiv numai cu contribuţie românească, iar în acest program este, de asemenea, prevăzut să se desfăşoare şi un alt proiect de modernizare a celorlalte 12 avioane care, de asemenea, se va realiza în industria românească. Ca atare, dacă nu avem această lege votată şi semnat contractul până la finele anului, trebuie reluat tot procesul în anul 2020 şi se întârzie şi, de asemenea, există posibilitatea pierderilor financiare”, a declarat luni Ciucă.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR impune restricții de circulație în 15 județe pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei
CNAIR impune restricții de circulație în 15 județe pentru mașinile de mare tonaj din cauza caniculei
Autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, cu excepţia vehiculelor care efectuează transporturi de persoane şi în regim de urgenţă sau de intervenţie, vor avea sâmbătă, între orele 12:00......
Decretul de promulgare a legii pentru primul pachet de măsuri fiscal-bugetare a fost publicat în Monitorul Oficial
Decretul de promulgare a legii pentru primul pachet de măsuri fiscal-bugetare a fost publicat în Monitorul Oficial
Decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri fiscal-bugetare a fost publicat vineri seara în Monitorul Oficial ...
Un fond de investiții coreean va intra în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare (SMR) de la Doicești
Un fond de investiții coreean va intra în proiectul centralei nucleare cu reactoare mici modulare (SMR) de la Doicești
Fondul coreean de investiții DS Pivate Equity ar urma să intre, cel mai probabul cu o treime, în acționariatul companiei ...
Poșta Română va avea pentru prima dată un reprezentant oficial în cadrul UPU
Poșta Română va avea pentru prima dată un reprezentant oficial în cadrul UPU
Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) are pentru prima dată un reprezentant oficial desemnat în cadrul Biroului ...