Proiectul pentru înfiinţarea Agenţiei de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate a fost adoptat
Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu 221 voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ şi 9 abţineri. Actul normativ a fost aprobat prin vot cu mâna ridicată, deoarece sistemul electronic nu a funcţionat.
Proiectul de lege a fost respins de Senat pe 13 octombrie, Camera Deputaţilor fiind for decizional, scrie Agerpres.
În plenul Camerei Deputaţilor, după votul asupra proiectului de lege, Marton Arpad a anunţat că deputaţii UDMR s-au abţinut de la vot.
‘Grupul parlamentar s-a abţinut pentru că nu suntem convinşi că această lege va fi aplicată. Suntem convinşi că avem o legislaţie care, dacă ar fi fost aplicată, atunci toţi cei care au fost pedepsiţi ar fi trebuit să plătească ceea ce a fost decis de instanţă, pentru că avem textele legale care, din păcate, nu au fost respectate. Dacă facem o altă lege nu rezolvăm respectarea legii. Ni se pare că această nouă instituţie creată este neconstituţională. (…) Forma adoptată deschide calea spre abuz’, a declarat Marton Arpad.
În dezbaterile din Comisia juridică a Camerei Deputaţilor numele Agenţiei a fost modificat, devenind astfel Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate şi nu Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Sechestrate, aşa cum era iniţial.
Potrivit raportului Comisiei juridice, Agenţia este condusă de un director general – judecător, procuror sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor – numit prin ordin al ministrului Justiţiei.
O persoană pentru a fi numită director general adjunct al Agenţiei trebuie să fie funcţionar public în cadrul Ministerului Finanţelor sau Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, să fie licenţiat în ştiinţe economice şi să deţină vechime în specialitate economică de cel puţin 8 ani şi să nu facă parte din niciun partid politic, formaţiune sau alianţă politică.
Agenţia îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea unui Consiliu, alcătuit din directorul general al Agenţiei, trei reprezentanţi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dintre care unul din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi unul din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, câte un reprezentant al Ministerului Justiţiei, al Consiliului Superior al Magistraturii, al Ministerului Afacerilor Interne, al Ministerului Finanţelor Publice, precum şi al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Desemnarea membrilor Consiliului se realizează prin ordin sau decizie a conducătorului fiecărei instituţii reprezentate, pentru o perioadă de 2 ani, potrivit documentului.
De asemenea, calitatea de membru al Consiliului sau de preşedinte al acestuia nu este incompatibilă cu funcţiile de judecător, procuror, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor sau de funcţionar public.
Proiectul prevede că bunurile imobile intrate prin confiscare în proprietatea privată a statului pot fi transmise cu titlu gratuit în domeniul privat al unităţilor administrativ-teritoriale, la cererea Consiliului Judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a Consiliului Local, după caz, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială.
Totodată, aceste bunuri pot fi date în folosinţă gratuită asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi Academiei Române şi academiilor de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Finanţelor Publice, la propunerea Agenţiei, pentru a fi utilizate pentru obiective de natură socială, de interes public, sau în raport cu obiectul lor de activitate, după caz.
Sumele rezultate din valorificarea bunurilor mobile şi imobile, după rămânerea definitivă a hotărârii de confiscare, se alocă, pe baza bilanţului anual prezentat de Agenţie, câte 20% pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi pentru Ministerul Sănătăţii şi câte 15% pentru Ministerul Afacerilor Interne, pentru Ministerul Public, pentru Ministerul Justiţiei şi pentru asociaţii şi fundaţii cu obiect de activitate în domeniul social şi pentru academii de ramură înfiinţate în baza unei legi speciale.
Aceste instituţii vor prevedea anual cheltuieli suplimentare bugetului alocat fiecărui ordonator de credite, altele decât cele pentru salarii, premii ori stimulente.
Proiectul de lege a fost respins de Senat pe 13 octombrie, Camera Deputaţilor fiind for decizional.