Proiectul privind mamele „eroine”, adoptat tacit de Senat

Economica.net
17 10. 2016
mother_1171569_1920_14123000

Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii ar primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii ar primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulţi copii ar primi o indemnizaţie viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul şi medalia de „Mamă Eroină”.

Această indemnizaţia viageră se va actualiza anual în funcţie de salariul mediu net pe economie şi nu va ţine cont de alte venituri pe care familia le obţine. De asemenea, această indemnizaţie va fi neimpozitabilă, se arată în proiectul de lege. 

„Cred că o femeie care naşte, creşte şi se ocupă de educaţia a trei sau mai mulţi copii poate fi numită Mamă Eroină (…) Statalitatea noastră depinde de numărul populaţiei. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetăţeni în anul 2050. Să ne gândim la creşterea natalităţii şi cred că este de importanţă naţională pentru a nu dispărea ca popor”, declara în luna martie deputatul Ninel Peia.

Guvernul nu susţine adoptarea acestei iniţiative legislative. Printre motivele invocate de Guvern se numără faptul că din expunerea de motive a proiectului de lege lipseşte impactul financiar al măsurii propuse asupra bugetului general consolidat atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.

Aplicarea măsurilor propuse generează cheltuieli suplimentare ale bugetului general consolidat, fără ca iniţiatorul să precizeze cuantumul acestora, precum şi sursele de acoperire, având în vedere că acordarea unei indemnizaţii speciale lunare pentru toată viaţa mamelor care nasc trei sau mai mulţi copii determină un efort bugetaar considerabil, se arată în punctul de vedere al Guvernului referitor la oportunitatea măsurilor propuse prin acest proiect de lege. Guvernul adaugă faptul că măsurile financiare speciale acordate mamelor cu mai mulţi copii nu sunt suficiente pentru a stiumula o familie să aibă mai mulţi copii şi că ele trebuie completate cu măsuri care vizează servicii medicale gratuite pe perioada sarcinii, programe de susţinere a familiilor cu probleme medicale, accesul familiilor tinere la o locuinţă, servicii sociale pentru îngrijirea copiilor – creşă, grădiniţă, bone, servicii de îngrijire a copiilor pe timpul zilei, dar şi măsuri privind educaţia şi ocuparea acestor familii.  

Mai mult, proiectul de lege a primit aviz negativ de la Comisia de Buget, Finanţe, Activitate Bancară şi Piaţă de Capital şi de la Comisia pentru Egalitate de Şanse. Iniţiativa legislative a primit aviz pozitiv de la Comisia pentru Drepturile Omului, Culte şi Minorităţi şi de la Consiliul Legislativ, cu câteva observaţii şi propuneri de modificare. 

Proiectul trebuie să treacă de Camera Deputaţilor – for decizional în acest caz – pentru a deveni lege.