Proiectul reactoarelor nucleare mici modulare (SMR) de la Doicești trece în faza următoare. Nuclearelectrica primește OK-ul Guvernului

Nuclearelectrica anunță două ședinte AGA, una ordinară și una extraordinară, în care, în urma deciziei statului, propune continuarea proiectului construirii reactoarelor mici modulare cu tehnologie americană NuScale la Doicești, derulat de compania RoPowerNuclear.
Mihai Nicuţ - mar, 02 iul. 2024, 22:22
Proiectul reactoarelor nucleare mici modulare (SMR) de la Doicești trece în faza următoare. Nuclearelectrica primește OK-ul Guvernului

Ministerul Energiei și-a dat acordul pentru continuarea proiectului nuclear de la Doicești și, în plus, a mandatat Nuclearelectrica, companie pe care o controlează, să capitalizeze printr-un împrumut compania de proiect, RoPower Nuclear, pentru derularea proiectului.

“Aprobarea continuării Proiectului bazat pe tehnologia Reactoarelor Modulare Mici în baza documentației tip studiu de fezabilitate revizia 1.1” este prevederea supusă acțiobarilor în AGA ordinară, potrivit unei informări transmise Bursei de Valori București.

AGA extraordinară va vota “Aprobarea încheierii Contractului FEED (Front-End Engineering and Design – n. red) faza a doua și continuarea finanțării, prin credit acordat companiei de proiect RoPower Nuclear, în care Nuclearelectrica este acționar 50-50 cu firma românească Nova Power and Gas. Important este și că viitoarele împrumuri vor fi acordate de compania de stat către RoPower doar dacă cea din urmă nu poate obține finanțare pe altă cale.

În acest sens, se va vota:

a. Aprobarea majorării plafonului împrumutului contractat de către RoPower Nuclear, in calitate de împrumutat, de la SNN, in calitate de imprumutator/creditor, in temeiul Contractului Cadru de imprumut nr. 1 din data de 16.08.2023, pana la concurenta sumei de 243,000,000 USD, si aprobarea incheierii, de către RoPower Nuclear cu SNN, a Actului adițional nr. 3 la Contractul Cadru de imprumut nr. 1 din data de 16.08.2023, cu mențiunea ca accesarea acestui imprumut se va face de către RoPower Nuclear S.A. numai in măsură in care nu se va putea asigura finanțarea Proiectului din alte surse (capital social, generat prin modificarea structurii actionariatului RoPower Nuclear, sau imprumuturi/credite bancare sau alte surse de finanțare) si, oricum, numai pana la identificarea unor astfel de alte surse de finanțare;

b. Aprobarea incheierii, de către SNN cu RoPower Nuclear, a Actului Adițional nr. 3 la Contractul de Ipoteca Mobiliara încheiat de SNN cu RoPower Nuclear, pentru garantarea Împrumutului anterior menționat;

c. Aprobarea mandatarii Directorului General al Ropower Nuclear S.A. sa semneze, in numele si pe seama societății Ropower Nuclear S.A., contractele menționate la lit a si b, precum si eventuale acte adiționale la acestea, cu încadrarea in limitele valorice ale liniei de credit ce face obiectul prezentei hotarari si ale condițiilor generale aprobate pentru acordarea acesteia, prin prezenta hotarare;

Ro Power Nuclear, companie deținută în proporții egale de Nuclearelectrica și Nova Power and Gas are ca scop construirea unei centrale nucleare la Doicești, în județul Dâmbovița, formată din șase reactoare mici modulare (SMR) cu tehnologie dezvoltată de NuScale, cu o capacitate totală de 462 MW.

Primul modul al centralei ar urma să fie funcțional la finalul anului 2029, dar termenul ar putea fi depășit.

NuScale Power a anunţat toamna trecut că a convenit cu asociația municipiilor din Utah să pună capăt proiectului de reactor modular de mici dimensiuni al companiei, de tipul celui care ar fi urmat să fie pus în funcțiune în România, din cauza costurilor prea ridicate. Costul energiei ar fi urmat să ajungă la 89 de dolari/MWh, ceea ce pentru municipalități, cele care urmau să consume energia, a fost prea mult.

NuScale a anunțat atunci că proiectul, singurul SMR care a primit aprobare de la reglementatorul american pentru energie nucleară, va continua, cu ceilalţi clienţi interni şi internaţionali.

NuScale speră să construiască SMR-uri în România, Kazahstan, Polonia şi Ucraina. Guvernul României a anunțat și el că proiectul de la noi va continua.

Nu s-a prezentat încă nicio estimare oficială a costurilor centralei ciu SMR de la Doicești.

 

Te-ar mai putea interesa și
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
BCE va lua măsuri împotriva creditorilor care ignoră solicitările de remediere făcute de supervizori
Banca Centrală Europeană intenţionează să ia măsuri contra creditorilor care se ocupă lent de remediile solicitate de supervizori, după sporirea frustrărilor cauzate de lipsa de reacţie,......
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. Votul de învestire a Guvernului s-a încheiat. Ce decalarații au făcut Ciolacu, Drulă, Simion, Coarnă (SOS) și Gavrilă (POT)
Update 2: Guvernul a depus jurământul la Palatul Cotroceni. Cabinetul Ciolacu a primit votul de încredere al Parlamentului. ...
Update 2: Miniştrii Cabinetului Ciolacu au depus, luni seară, jurământul de credinţă în faţa preşedintelui Klaus ...
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui proces intentat pentru neexecutarea unui contract încheiat pe piața PCCB-BC
Premier Energy a câștigat despăgubiri de aproximativ 4 milioane de euro și dobânzi legale penalizatoare în urma unui ...
Casa de avocatură RTPR (Radu Tărăcilă Pădurari Retevoescu) anunță că a reprezentat cu succes compania Premier Energy ...
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate că cifrele anului 2024 ne pun într-o situaţie provocatoare
Tanczos Barna: Cu siguranţă trebuie să evităm creşterile de taxe şi impozite. Este obiectivul meu primordial cu toate ...
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat, luni, că România ...