Proiectul Stargate – Trump anunţă o investiţie de până la 500 de miliarde de dolari în domeniul AI, acord între Oracle, SoftBank şi OpenAI

Noul preşedinte american Donald Trump a anunţat marţi o investiţie de până la 500 de miliarde de dolari în sectorul privat pentru a construi o infrastructură de inteligenţă artificială (AI), informează miercuri EFE.
AGERPRES - mie, 22 ian. 2025, 09:57
Proiectul Stargate - Trump anunţă o investiţie de până la 500 de miliarde de dolari în domeniul AI, acord între  Oracle, SoftBank şi OpenAI

Companiile de inteligenţă artificială OpenAI, SoftBank şi Oracle plănuiesc să creeze un proiect comun numit „Stargate”, care va începe cu o investiţie într-un centru de date în Texas şi se va extinde ulterior în alte state, scrie Agerpres.

„Notaţi numele ăsta, Stargate, pentru că îl veţi auzi des”, a declarat presei la Casa Albă preşedintele Trump.

Preşedintele SUA a dat asigurări că această investiţie va crea sute de mii de locuri de muncă şi a subliniat importanţa promovării investiţiilor în inteligenţa artificială pentru a face faţă concurenţei cu China, care face investiţii mari în acest sector.

„Vrem ca această tehnologie să rămână în ţara noastră. China este un concurent şi, în viitorul tehnologiei, ne dorim ca aceasta să rămână în această ţară. China este un competitor şi mai sunt şi alţii. Vrem să fie aici”, a spus el.

După aceste declaraţii ale preşedintelui american, au apărut în faţa presei CEO-ul SoftBank, Masayoshi Son, cel al OpenAI, Sam Altman, şi cel al Oracle, Larry Ellison, care au sosit la Casa Albă în după-amiaza zilei de marţi.

Ei vor investi iniţial 100 de miliarde de dolari şi vor aloca până la 500 de miliarde de dolari pentru proiectul Stargate în următorii patru ani, potrivit lui Masayoshi Son, care a adăugat că Inteligenţa Generală Artificială şi Suprainteligenţa Artificială, echivalente sau superioare capacităţilor umane, „vor sosi foarte curând”.

Son a mai declarat că acesta este „începutul unei noi ere” pentru inteligenţa artificială, cu evoluţii care ar putea însemna progrese importante în domeniul medical, lucru pe care Donald Trump l-a evidenţiat şi ca unul dintre avantajele tangibile ale acestei investiţii, care ar putea facilita vindecarea cancerului.

Oracle este unul din liderii centrelor de date şi una din companiile cu cea mai rapidă creştere datorită boom-ului AI şi investiţiei sale în eficienţa energetică a centrelor de date, în timp ce multinaţionala japoneză Softbank este unul dintre cei mai bine conectaţi investitori în tehnologie din lume.

De când OpenAI a lansat ChatGPT în 2022, investiţiile în AI au crescut, iar companiile din diferite sectoare au încorporat această tehnologie în produsele şi serviciile lor.

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...