Promoţie la BRD: Credit de nevoi personale în lei, 12,5% DAE
Clientul are posibilitatea alegerii formulei de creditare pe care o doreşte. Opţiunile pornesc de la perioada de creditare (maximum cinci ani), cuantumul (până la maximum 65.000 de lei) sau modalitatea de rambursare (în rate constante sau descrescătoare), potrivit unui comunicat al băncii. Clientul poate solicita o perioadă de graţie la capital de până la 6 luni. La acordarea creditului sunt luate în calcul orice fel de venituri – de la salarii, pensii, venituri din activităţi independente, până la dividende, venituri din chirii sau rente viagere; nu se solicită garanţi şi nici o altă garanţie suplimentară.
Potrivit unui calcul oferit de bancă, pentru un credit de 25.000 lei pe 5 ani, clientul plateste o rată lunară de 603 lei (această valoare include comisionul de administrare lunară de 0,4% şi asigurarea de viaţă de 0,102%, aplicate la soldul creditului). Dobânda nominală este fixă, 5,5% pe an. Valoarea totală datorată la sfârşitul perioadei de creditare: 32.651 lei
BRD-Groupe Société Générale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. Are o reţea de 940 de unităţi.