Proprietar agenţie Antalya: Ne aşteptăm la dublarea numărului de turişti români în acest an

06 05. 2022
Antalya

„Comparativ cu alte pieţe, anul trecut România a stat destul de bine având în vedere legăturile istorice dintre Turcia şi România, datorită tur-operatorilor şi a faptului că întotdeauna au existat legături de afaceri. Şi asta chiar dacă am traversat perioada pandemiei şi criza economică. Trebuie să ne uităm şi care sunt competitorii noştri din zonă, Italia, Grecia, poate Bulgaria, dar Turcia este preferată de români de mult timp. Anul trecut, am avut în jur de 23.000 de turişti din România. Şi ne aşteptăm ca anul acesta cifra să se situeze în jurul a 50.000”, a declarat Mahir Ahmetoglu reprezentanţilor presei române, în cadrul unui infotrip organizat de agenţia Paralela 45.

El a precizat că pentru turiştii români raportul preţ – calitate pentru sejururile în Antalya reprezintă un beneficiu.

„E uşor să vă dau câteva exemple pentru care românii aleg Antalya. În primul rând vecinătatea şi posibilitatea de a ajunge uşor cu avionul. În al doilea rând, pentru turismul de plajă, pentru nisip şi mare. Comparând preţurile şi calitatea, nu pot spune că hotelurile din Spania sunt rele, dar nu cred că suportă comparaţie cu cele din Turcia. În al treilea rând, serviciile din Turcia au demonstrat tot timpul că sunt la un nivel ridicat. Turcia a demonstrat că este numărul unu la ospitalitate. Acestea sunt cele trei lucruri pe care turiştii români le cunosc şi ştiu că este un beneficiu”, a completat reprezentantul companiei turceşti.

Mahir Ahmetoglu a menţionat faptul că hotelierii din Antalya sunt într-o continuă căutare în ceea ce priveşte noutăţile pe care trebuie să le prezinte turiştilor români.

„România nu este o mică piaţă pentru Antalya în comparaţie cu, să spunem, alte ţări din Europa de Est. Cred că de mai demult de 1996 ei călătoresc în Antalya şi tot timpul ar trebui să venim cu ceva nou, pentru că avem capacitatea să-i facem pe români să se simtă acasă. Trebuie să învăţăm lucrurile de care au nevoie, animatori, baby-sitter şi să ştim care sunt mâncărurile româneşti preferate. Avem aici mâncăruri asiatice care sunt făcute de turci, de ce nu şi din România? Românii se vor simţi destul bine şi vor fi mândri că vor avea un colţ românesc în bufetul nostru”, a spus el.

Acesta nu a exclus posibilitatea creşterii tarifelor pentru pachetele turistice, având în vedere criza economică globală.

„Din cauza inflaţiei toate preţurile vor creşte. Şi e normal. Eu sunt economist. Mi-e teamă că în viitor va fi periculos pentru întreaga economie. Mai mult se speculează că şi şomajul va creşte şi, da, se aşteaptă o criză economică vastă. În plus, există şi acest conflict dintre Rusia şi Ucraina. Acum uităm de Ucraina. Vom continua cu Rusia şi aşteptăm în jur de 3 milioane de turişti anul acesta”, a mai spus Mahir Ahmetoglu.

Pentru sejururile în Antalya, turiştii români au la dispoziţie zboruri charter săptămânale din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Târgu – Mureş, Baia Mare, Sibiu, Oradea, Bacău, până aproape de finalul lunii octombrie, când se înregistrează temperaturi de vară, de peste 27-28 de grade.

Antalya este regiunea cu cele mai multe structuri de primire turistică din întreaga Turcia, iar resorturile pot fi considerate mici oraşe, cu absolut tot ce îi trebuie unui turist timp pe perioada sejurului: multe restaurante de tip all inclusive şi a la carte cu meniuri locale şi internaţionale, baruri cu băuturi internaţionale, cafenele, patiserii, centru Spa, magazine, aqua park şi spaţii de joacă pentru copii, piscine, plajă proprie, sau foişoare contra cost cu majordom alocat. De asemenea, turiştii pot să participe la activităţile sportive şi de divertisment în aer liber, de la tenis, yoga, aqua gym, sporturi de apă la spectacolele cu artişti şi dansatori.

Totodată, turiştii pot opta pentru excursiile organizate unde au posibilitatea să viziteze obiective turistice atractive, situri arheologice, să facă activităţi precum rafting, plimbare cu telecabina până la aproape 3.000 de metri deasupra mării, buggy cross, jeep safari, cumpărături în bazar, plimbări prin centrul vechi al oraşului Antalya.