Proprietarii AFI, care au cel mai mare mall din România, cumpără un parc eolian în județul Brăila

Grupul BIG Shopping Centers, care este cel mai mare acționar al AFI Europe, își face intrarea pe piața din România în sectorul energiei eoliene. Filiala din Ungaria a companiei a cumpărat un parc eolian cu o capacitate de 102 MW în județul Brăila, iar investiția în dezvoltare este de 102 milioane de euro.
Andrada Ghira - joi, 09 dec. 2021, 09:58
Proprietarii AFI, care au cel mai mare mall din România, cumpără un parc eolian în județul Brăila

BIG Energia Holdings Kft., filiala din Ungaria deținută în totalitate a grupul BIG, a anunțat că va plăti șapte milioane de euro pentru toate acțiunile unei companii românști care deține drepturile pentru un proiect eolian în județul Brăila. Proiectul va avea 17 turbine cu o capacitate totală de 102 MW. Costul total de dezvoltare este estimat la 102 milioane de euro, iar in total, investiția este de 109 milioane de euro.

BIG și-a anunțat acum doi ani planurile de a înființa o filială care să investească în sectorul energetic. Grupul s-a implicat în producția de energie verde încă de acum zece ani, prin montarea de panouri solare pe acoperișurile centrelor sale comerciale din Israel, care produc energie electrică în scopuri industriale. Hay Galis, CEO BIG, spune că pentru grup, investițiile în energia verde sunt o sursă de creștere și o modalitate de a-și diversifica portofoliul.

Grupul BIG a fost înființat în Israel în 1994 de către Yehuda Naftali, cu viziunea de a dezvolta centre comerciale în stil american în Israel. BIG operează 26 de centre comerciale în Israel și are alte șase în dezvoltare, potrivit datelor de pe site-ul companiei. În plus, deține 25 de centre comerciale în SUA, 11 în Serboa și trei centre logistice în Franța.

Compania este prezentă pe piața din Serbia din 2008 și a devenit cel mai mare proprietar de malluri de acolo. BIG deține peste 60% din capitalul AFI Properties, care deține la rândul ei deținte AFI Europe.

Anul acesta, BIG a cumpărat două malluri în Serbia de la NEPI Rockcastle. 

Te-ar mai putea interesa și
Radu Constantin (Hidroelectrica), despre liberalizarea pieței de energie: Vă asigur că Hidroelectrica va avea în continuare o ofertă extrem de competitivă pe această piaţă de furnizare
Radu Constantin (Hidroelectrica), despre liberalizarea pieței de energie: Vă asigur că Hidroelectrica va avea în continuare ...
Hidroelectrica va avea şi după 1 aprilie 2025 o ofertă extrem de competitivă pe piaţa de furnizare, adresată atât clienţilor casnici, cât şi mediului de business, a declarat, joi, Radu......
Giganții IT raportează rezultate bune, dar investitorii nu sunt mulțumiți
Giganții IT raportează rezultate bune, dar investitorii nu sunt mulțumiți
Sezonul raportărilor financiare din SUA se apropie de sfârșit și s-a dovedit a fi unul bun pentru majoritatea companiilor ...
Benzina și motorina se scumpesc semnificativ de la 1 ianuarie 2025, din cauza creșterii accizei. CALCULE
Benzina și motorina se scumpesc semnificativ de la 1 ianuarie 2025, din cauza creșterii accizei. CALCULE
Noile accize la carburanți care vor fi aplicate de la 1 ianuarie 2025 vor conduce la o creștere a prețurilor plătite ...
Investiții din fonduri nerambursabile de 110,4 milioane de euro în parcuri fotovoltaice. AFIR a selectat 581 de proiecte
Investiții din fonduri nerambursabile de 110,4 milioane de euro în parcuri fotovoltaice. AFIR a selectat 581 de proiecte
AFIR va acorda 110,4 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru 581 de proiecte de investiții în energie regenerabilă ...