Proprietarii de păduri cu suprafaţa de până în 30 de hectare vor beneficia de pază gratuită a suprafeţelor forestiere
Paza acestor suprafeţe de pădure, indiferent dacă sunt în proprietatea unor persoane fizice sau persoane juridice, trebuia asigurată încă din 2008, conform unei prevederi din Codul Silvic, însă de-abia acum schema de ajutor de minimis permite aplicarea ei.
„Hotărârea de guvern este valabilă pentru perioada 2016-2020, valoarea totală a ajutorului ce va fi acordat fiind estimată la 248,9 milioane lei, iar numărul beneficiarilor la circa 2 milioane pentru întreaga perioadă. Suprafata totală cu proprietăţi mai mici sau egale de 30 ha este de aproximativ 580.000 de hectare. Pentru anul 2016 se estimează că va fi acordată suma de 14,5 milioane lei, fonduri asigurate în bugetul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin rectificarea bugetară adoptată de Guvern în luna august. Începând cu anul 2017, valoarea estimată că se va aloca anual de la bugetul de stat pentru finanţarea acestei scheme de ajutor de minimis este de 58,6 milioane lei”, informează Guvernul.
Pentru a fi eligibili, proprietarii trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: nu se află în procedură de executare silită pentru plata datoriilor fiscale şi nefiscale, inclusiv nu au popriri pe conturile bancare; nu se află în procedură de închidere operaţională, dizolvare, lichidare sau administrare specială; nu sunt supuse unei proceduri de insolvenţă; suma ajutoarelor de minimis de care au beneficiat într-o perioadă de 3 ani fiscali, 2 ani fiscali anteriori plus anul curent, nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 de euro, respectiv 100.000 de euro pentru întreprinderea cu activitate de transport rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra cost.