Proprietarii Dedeman au ajuns să deţină peste 5% din Electrica

Dedeman a cumpărat 0,93% din acţiunile Electrica şi a ajuns la un pachet de 5,769%, tranzacţia fiind realizată pe piaţa secundară, se arată într-un anunţ publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Economica.net - mie, 01 nov. 2017, 13:51
Proprietarii Dedeman au ajuns să deţină peste 5% din Electrica

Anterior, Dedeman, deţinută de Dragoş şi Adrian Pavăl, deţinea peste 16,7 milioane de acţiuni, iar acum a ajuns la 19,9 milioane.

O acţiune Electrica valora miercuri, la prânz, 12,86 lei, în scădere cu 0,46% comparativ cu nivelul marţi. De la începutul anului, acţiunile companiei au scăzut cu 1,82%, dar în ultima lună au urcat cu 0,47%.

Electrica a realizat în primul semestru din acest an un profit net de 8,16 milioane lei, în scădere cu 97% comparativ cu perioada similară din 2016. Grupul Electrica a distribuit aproximativ 9 TWh, în perioada ianuarie – iunie 2017 (o creştere de 4% faţă de S1 2016) către aproximativ 3,69 milioane utilizatori, iar cea furnizată a scăzut cu 7%.

‘Rezultatele financiare pentru primul semestru al acestui an sunt marcate, după cum anticipasem, de efectele dezechilibrelor majore din piaţa de energie, ca o consecinţă a rezultatelor înregistrate în trimestrul întâi. Până la acest moment, o parte din acest impact a fost atenuat. Echipa de management depune în continuare eforturi susţinute în acest sens, continuând, în ritm accelerat, programele de reducere a costurilor, optimizarea proceselor şi a structurilor administrative, programele de plecări voluntare şi revizuirea portofoliului de clienţi (cu aplicarea programelor de stopare a pierderilor) în baza unei strategii revizuite în condiţiile actuale ale pieţei. Continuăm să ne asumăm responsabilitatea faţă de toţi clienţii şi acţionarii noştri şi considerăm că am luat măsurile necesare pentru limitarea impactului asupra acestora’, susţine Catalin Stancu, director general Electrica, într-un comunicat publicat pe site-ul BVB.

Fraţii Pavăl îşi plasează banii în mai multe coşuri

Cea mai mare tranzacţie imobiliară de pe piaţa românească urma să fie realizată în acest an. Fraţii Dragoş şi Adrian Pavăl semnaseră un acord cu cei de la AFI Europe România pentru achiziţia celor cinci clădiri de birouri construite în jurul mallului AFI Cotroceni, la o valoare de 164 de milioane de euro. În vara acestui an însă, din motive care nu au fost făcute publici de niciuna dintre părţi, tranzacţia a picat.

Fraţii Pavăl s-au orientat spre alte domenii pentru plasarea banilor. La începutul lunii octombrie, cei doi antreprenori au ajuns au ajuns să deţină mai mult de 5% din capitalul companiei naţionale de transport al energiei electrice Transelectrica.

Anterior acestei tranzacţii, cei doi oameni de afaceri români deţineau 3,58 milioane de acţiuni Transelectrica, ceea ce reprezenta 4,88% din capitalul companiei.

Tot la începutul lunii octombrie, cei doi fraţi au preluat un pachet de 20% din acțiunile companiei Moldova Farming Bacău, care operează suprafețe estimate în jurul a circa 8.000 de hectare de teren arabil.

De asemenea, în vara acestui an, Dedeman şi-a majorat participaţia în producătorul de blocuri ceramice Cemacon, la 32,7%.

Dedeman este cel mai mare retail de bricolaj din România, cu o reţea de 48 de magazine, două centre logistice şi un parc auto propriu. Compania are peste 10.000 de angajaţi şi comercializează 45.000 de produse care acoperă 11 domenii.

Firma este controlată de fraţii Pavăl. Dragoş şi Adrian Pavăl au o avere estimată la 920-950 de milioane de euro şi se plasează pe locul doi în Top 300 cei mai bogaţi români realizat de revista Capital.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...