Proprietarii pensiunii Casa Muntelui din Fundata au introdus în pachetele turistice o asigurare de tip storno
„În contextual actual, ne-am dorit să le punem la dispoziție clienților noștri un produs inovativ, care să le ofere turiștilor o protecție financiară. Asigurarea storno este inclusă în tariful sejurului și acoperă riscuri multiple, cel mai important fiind, în situația de față, cel al diagnosticării cu Covid 19. Am inclus această asigurare storno, gratuit, la toate sejururile plătite integral, în avans, indiferent că sunt achitate cash sau cu vouchere de vacanță. Suntem prima pensiune care oferă un asemenea serviciu turiștilor săi, din dorința de a le veni în ajutor”, spune Remus Vișan, co-proprietar al pensiunii și fondator al Paravion, între timp vândut.
Asigurarea este oferită în parteneriat cu Eurolife FFH Asigurări, companie cu peste 12 ani de experiență pe piața locală de asigurări.
Mădălin Măncilă și Remus Vișan au preluat, la începutul lunii octombrie, pensiunea Casa Muntelui, din Fundata, județul Brașov. Proiectul reprezintă pentru cei doi o variantă de reinventare antreprenorială în contextul în care business-ul lor principal a fost grav afectat de pandemie.
„Per total, turismul a scăzut cu 60%, dar businessul agenţiilor de turism a scăzut dramatic, cu 90%. A trebuit să ne reinventăm, să încercăm să ne adaptăm la situația din piață și așa am decis să preluăm pensiunea Casa Muntelui. Suntem cunoscuți în rândul celor care lucrează în corporații, am avut mulți oaspeți în această perioadă care au lucrat remote. Suntem un caz fericit pentru că avem câte 2-3 weekenduri vândute în avans și, până în prezent, nu am avut anulări. Chiar și așa, oamenii sună şi ne pun multe întrebări, inclusive dacă este sigur să se cazeze la noi“, explică Mădălin Măncilă, co-proprietar al pensiunii Casa Muntelui și fondator al Turismmarket.com.
Pensiunea Casa Munteluiare o capacitate de 14 camere duble și a fost construită în 2008, fiind evaluată în prezent la 900.000 de euro. Prețul unei nopți de cazare este, în medie, 300 lei/cameră, cu mic dejun inclus.