Fondatorul Alfredo Seafood intră pe piaţa de logistică şi transport cu temperatură dublu controlată, în urma unei investiţii de 500.000 euro

15 02. 2021
foto_mihai_cristian_darmanescu_56727200

În prezent flota diviziei parcurge circa 300.000 kilometri lunar, iar planurile de dezvoltare includ creșterea numărului de clienți, din rândul companiilor care au nevoie de servicii de logistică, incluzând depozitare și transport ale unor produse alimentare, la temperaturi controlate. 

„Bistromar la Timona”, companie deținută de către familia Dărmănescu, este constituită din trei divizii de business: Frigonet Logistics, dedicată serviciilor de logistică și transport național al produselor congelate și refrigerate; Alfredo Seafood, divizia de procesare și distribuție a peștelui și fructelor de mare; BistroMar, restaurant – pescărie pe bază de pește și fructe de mare, situat în zona Floresca, din București.

„Noi avem o experiență de peste 10 de ani în distribuția peștelui proaspăt, care este unul dintre cele mai complexe produse, din punct de vedere logistic, din cauza termenului de expirare foarte scurt. De asemenea, avem în portofoliu și produse congelate și refrigerate. Inițial am înființat Frigonet Logistics strict pentru transportul produselor marca Alfredo Seafood, iar apoi am realizat că pe piața locală de transport și distribuție la temperatură controlată există un gol, o nevoie foarte mare de servicii, care este neacoperită. Ne dorim să avem clienți din două mari categorii, care în prezent sunt insuficient deservite. Este vorba despre companiile care au nevoie de servicii de logistică la temperaturi controlate și de persoanele fizice, care vor să cumpere alimente online și să le fie livrate în condițiile păstrării lanțului frigorific. Noi vom face, practic, și un fel de curierat pentru produse congelate și refrigerate. Acest tip de serviciu nu exista până acum, pe piața locală, la nivel național”, explică Mihai Cristian Dărmănescu, director general al „Bistromar la Timona”.

În România, serviciile logistice cu dublă temperatură controlată sunt oferite într-o măsură foarte mică, Frigonet Logistics fiind unul dintre puținii jucători care le furnizează, în momentul de față. Principalul avantaj al dublei temperaturi constă în faptul că astfel pot fi transportate în același camion atât produsele alimentare congelate, la temperaturi de -18 grade, cât și cele refrigerate, la temperaturi de +2 – + 4 grade. „Investițiile în transportul cu dublă temperatură controlată sunt mai mari cu circa 15-20% decât în condiții de mono temperatură. Acesta este principalul motiv pentru care suntem printre foarte puținele companii care au o asemenea activitate”, a adăugat Mihai Cristian Dărmănescu.

Frigonet Logistics asigură transportul pe rute interne și depozitare în hub-urile din București, Cluj-Napoca, Bacău și Constanța. Principalele beneficii ale transportului în camioane cu dublă temperatură controlată constau în conservarea perfectă atât a alimentelor refrigerate, cât și a celor congelate, astfel fiind posibil transportul de produse variate cu același autocamion. Frigonet Logistics asigură livrarea către toate supermarketurile din rețeaua IKA, în retailul tradițional, precum și către unități HoReCa , inclusiv benzinării, dar și către persoane fizice.