UPDATE Proprietarul Brico Depot a deschis un centru de tehnologie la Cluj-Napoca, în parteneriat cu Endava, și vrea să atragă 100 de specialiști IT
Update: Compania Kingfisher a confirmat, într-un comunicat de presă, deschiderea centrului de tehnologie de la Cluj-Napoca.
Acesta este deschis în parteneriat cu Endava, o companie lider de servicii tehnologice cu sediul la Londra, și cu birouri în mai multe orașe din România. În următorul an, hub-ul tehnologic va oferi 100 de locuri de muncă, pentru diverse poziții, de la specialiști în platforme cloud și până la ingineri software, ingineri de calitate sau ingineri de date. Compania își propune să angajeze 25 de noi colegi în fiecare trimestru și se va concentra pe integrarea acestor noi echipe în comunitatea de ingineri Kingfisher existentă deja.
„Tehnologia a fost întotdeauna importantă pentru industria de retail, însă astăzi, mai mult ca oricând, se află în top pe lista de priorități a liderilor din orice domeniu. În cadrul Kingfisher, cred că nu există zi în care să nu se aducă în discuție tehnologia, într-o formă sau alta. Aceasta contribuie la creșterea comerțului electronic, dar și la orice aspect din zona de retail, de la logistică și strategii de prețuri și până la soluții AI și media. De aceea ne-am propus să fim un magnet pentru talentele de top din tehnologie și data science”, spune Thierry Garnier, Chief Executive Officer Kingfisher.
Kingfisher spune că a ales Cluj-Napoca ca fiind următorul său hub tehnologic datorită poziției geografice strategice, a numărului mare de talente disponibile și a prezenței diverselor companii multinaționale de tehnologie și servicii.
„Alegerea României pentru deschiderea acestui hub tehnologic nu este deloc întâmplătoare. Grupul din care facem parte recunoaște experiența înaltă pe care țara noastră o are în domeniul IT, precum și calitatea serviciilor oferite. Suntem mândri și ne bucurăm să facem parte dintr-un grup care investește constant și cu hotărâre în tehnologie și inovație”, a declarat, la rândul său, Adela Smeu, Chief Executive Officer Brico Dépôt România.
Potrivit comunicatului, Kingfisher și Endava vor lucra împreună, îndeaproape, ”pentru a asigura o integrare și o creștere graduală a hub-ului din Cluj. Acest parteneriat evidențiază obiectivul comun al celor două companii pentru excelență și inovație”.
„În ziua de azi orice afacere se bazează mai mult sau mai puțin pe tehnologie, cu atât mai mult în retail. Suntem onorați să fim partenerii Kingfisher în procesele sale de evoluție și modernizare software, Endava contribuind nu doar prin expertiză, cât și prin talent tehnic local. Ne dorim să continuăm să oferim valoare și o experiență tot mai bună pentru clienții Kingfisher”, a completat Paul Maguire, Head of Retail Delivery la Endava.
Centrul de la Cluj reflectă viziunea mai largă a companiei pentru viitor. Aceasta dorește să își consolideze capacitățile interne în domeniul științei datelor și ingineriei software și să reducă dependența de firme de software terțe.
Cele 33 de magazine Brico Depôt din România au vândut în trimestrul trei al anului (până pe 31 octombrie 2023) în valoare de 77 de milioane de lire sterline, nivel similar cu cel din 2021, când vânzările au totalizat 78 de milioane de lire sterline, potrivit ultimului raport financiar al companiei.
La nivel de grup, vânzările Kingfisher s-au cifrat la 3,2 miliarde de lire sterline, cu 2,1% sub cele din perioada similară a anului trecut sau cu 3,9% în termeni comparabili.
Kingfisher plc este o companie britanică, cu aproximativ 1.350 de magazine și operațiuni în opt țări din Europa. Aceasta deține mai multe branduri de retail, inclusiv B&Q, Castorama, Brico Dépôt, Screwfix, TradePoint și Koçtaş, și peste 82.000 de angajați.
Brico Depôt România, parte din grupul Kingfisher, a intrat pe piața din România în 2013, după achiziția lanțului de magazine Bricostore. În urma achiziției Praktiker din 2017, Brico Depôt devine al doilea jucător de pe piața DIY din România, după Dedeman, cu 33 de magazine.