Proprietarul magazinului Kika din România a cumpărat 50% din mallurile lui Iulian Dascălu şi investeşte în imobiliarele româneşti

16 06. 2017
openville7_18550600

Atterbury Europe, deţinută în comun de compania de investiții cu capital privat Atterbury Property Holdings din Africa de Sud și de către Steinhoff International Holdings, prin filiala sa, Hemisphere International Properties, a cumpărat 50% din mallurile dezvoltate de Iulian Dascălu la Iaşi, Timişoara, Cluj-Napoca şi Suceava. 

Steinhoff International deţine pe piaţa locală magazinul Kika din Bucureşti.

În plus, compania Iulius şi Atterbury au înființat un fond financiar comun, cu cote egale de participare, pentru a dezvolta proeictul mixt Openville din Timişoara, unde investiţia se ridică la 220 de milioane de euro, a anunţat partea română. 

„Parteneriatul va consolida în mod fundamental poziţia dominantă pe care Iulius o are pe piaţa din România şi va accelera ritmul de creştere a proiectelor cu impact regional aflate în derulare, dar şi a celor viitoare”, se mai arată în comunicatul de presă. 

Pentru sud-africanii de la Atterbury, România reprezintă cea de-a treia prezenţă pe piaţa europeană, după achiziţii în Serbia şi Cipru în valoare de 350 de milioane de euro. În Cipru, sud-africanii au cumpărat două proprietăţi de retail, cu teren pentru viitoare expansiuni, iar în Serbia a cumpărat 50% dintr-un portfoliu de şapte centre comerciale şi a înfiinţat un parteneriat pentru noi dezvoltări. 

De asemenea, Atterbury a finalizat anul trecut, într-o singură fază, cel mai mare mall din Africa de Sud – Mall of Africa, cu o suprafaţă de 131.000 de mp, cu peste 300 de magazine. 

„Asocierea noastră combină know-how-ul şi poziţia dominantă pe care o avem pe piaţa din România, cu puterea financiară şi experienţa în property management ale acestui prestigios grup internaţional. Suntem convinşi că împreună ne vom consolida strategia de creştere, aducând plus valoare portofoliului şi implementând noi proiecte de referinţă”, a declarat Iulian Dascălu, preşedintele companiei Iulius. 

Proiectul Openville din Timişoara în care vor investi sud-africanii este unul ambiţios, care necesită o investiţie de 220 de milioane de euro. La finalizare, Openville a avea peste 130.000 mp de spaţii de birouri în şapte clădiri, 31.000 mp de retail, peste 450 de magazine, restaurante şi cafenele tematice, un cinema multiplex, o zonă de fresh market şi patru săli de evenimente.