Proprietarul ProTV mizează pe o nouă creştere a profitului dar va decide la sfârşitul anului dacă va plăti dividende
În ultimii ani, CME, care activează în Cehia, România şi alte trei pieţe din Europa Centrală, a înregistrat o creştere a profiturilor şi a reuşit să îşi reducă povara datoriilor, care la un anumit moment depăşea un miliard de dolari. Aceste rezultate bune i-au determinat pe analişti şi investitori să se întrebe când anume va începe CME să plătească dividende sau să anunţe programe de răscumpărare de acţiuni.
Unul din cei doi directori generali de la CME, Michael Del Nin, a declarat miercuri că grupul va aştepta până la finele anului înainte de a comunica eventuale planuri referitoare la alocări alternative de capital, altele decât reducerea datoriilor. „Atunci când ne vom apropia de sfârşitul anului, cred că vom dispune de mai multe informaţii şi vom putea veni cu ceva mai concret”, a spus Michael Del Nin.
Miercuri, CME a raportat o creştere de 23% a profitul operaţional (OIBDA), până la 90,7 milioane de dolari în trimestrul patru 2018, peste estimările analiştilor, în timp ce pe ansamblul anului trecut, grupul a realizat un profit operaţional de 222,7 milioane de dolari, în creştere cu 21%, în timp ce generarea de cash flow a crescut cu 30%.
Pentru 2019, CME prognozează că profitul operaţional va creşte cu 10-12%, un ritm de creştere mai mic decât în 2018, dar se va situa peste 240 milioane de dolari.
Tot în 2018, CME a rambursat datorii în valoare de 312 milioane de dolari, reducându-şi gradul net de îndatorare. Grupul media se aşteaptă ca gradul net de îndatorare să se reducăîn cursul acestui trimestru, chiar dacă luna trecută a anulat planurile referitoare la vânzarea subsidiarei din Slovenia.
Această reducere a gradului de îndatorare ajută CME să îşi scadă costurile cu împrumuturile, aşa cum a convenit în acordurile de finanţare convenite cu acţionarul majoritar AT&T, care a devenit proprietar la CME după ce a preluat Time Warner.
CME este prezent în Cehia, Slovacia, Bulgaria şi România şi Slovenia. În România, din portofoliul CME fac parte: Pro TV, Pro 2, Pro X, Pro Gold, Pro Cinema, Pro TV Internaţional, MTV România şi Pro TV Chişinău.