Propunere pentru schimbarea Codului Rutier. Trotinetele electrice rapide să fie conduse doar cu permis de moped şi să fie înmatriculate – proiect

Un proiect de lege depus pe 25 iunie 2019 la Camera Deputaților, de către Sorin Moldovan, pentru modificarea Codului rutier, reglementează circulația trotinetelor electrice pe drumurile publice. De asemenea, sunt prevăzute și noi reguli pentru biciclete.
Economica.net - mie, 26 iun. 2019, 07:47
Propunere pentru schimbarea Codului Rutier. Trotinetele electrice rapide să fie conduse doar cu permis de moped şi să fie înmatriculate - proiect

Potrivit proiectului depus de PNL, trotineta electrică este definită ca un „vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW”.

„În Codul Rutier vehiculele electrice care depășesc viteza de 25 km/h sunt considerate mopede. Astfel, foarte multe trotinete electrice intră în această categorie pentru care se solicită permis de conducere categoria AM și este necesară inmatricularea acestora la autoritățile locale. Prin inițiativa mea parlamentară definim în mod separat trotinetele electrice astfel încât ele să nu fie asociate mopedelor. Astfel, trotineta electrică este definită ca fiind vehicul, cu două sau trei roți, a cărui viteză maximă prin construcție nu depășește 40 km/h și care este echipat cu un motor electric a cărui putere nominală continuă maximă nu depășește 2 kW. Utilizatorii de trotinete electrice vor avea de respectat regulile de circulație pe care le respectă un biciclist. În plus am introdus obligativitatea de a purta cască de protecție dacă aceștia au sub 18 ani. Pentru a ține pasul cu schimbările din societate consider necesară modificarea propusă, astfel încât utilizatorii cât și restul participanților la trafic, dar și pietonii să fie în deplină siguranță”, a scris deputatul Sorin Moldovan pe contul lui de Facebook.

Trotinetele electrice vor putea circula pe pistele pentru biciclete. „Dacă un drum este prevăzut cu o pista specială destinată circulației bicicletelor și a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă”, se arată în proiectul citat de DIGI24.ro.

Documentul mai prevede ca numai persoanele cu vârsta peste 14 ani să poată merge cu bicicleta sau trotineta electrică pe drumurile publice, iar cei care au sub 18 ani trebuie să poarte cască de protecție.

Bicicletele, trotinetele electrice și mopedele trebuie să aibă „mijloace de iluminare și dispozitive reflectorizant-fluorescente. Este interzisă circulația acestora pe timp de noapte fără ca aceste mijloace și dispozitive în stare de funcționare”, potrivit proiectului.

„Vidul legislativ face ca cei care folosesc trotinete electrice să o facă pe riscul lor, nefiind clar unde trebuie să circule cu ele și nici ce obligații au în cazul în care sunt opriți de către poliție în trafic”, arată parlamentarul.

El arată că, în forma actuală a Codului rutier, trotinetele electrice care ating viteze mai mari de 25 de kilometri pe oră intră la categoria mopede, prin urmare cei care le conduc ar avea nevoie de permis de conducere AM. În plus, mopedele trebuie înmatriculate și nu au voie să circule pe trotuar.

Moldovan mai spune că firmele care închiriază trotinete electrice au limitat viteza acestora la 24 km/h, pentru a nu se încadra în categoria mopedelor.

Sursă articol: DIGI24.ro

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş, a anunţat Nicuşor......
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie ...