Propunerea de referendum a lui Erdogan nu este legală – reprezentant al manifestanţilor
„Există o decizie a justiţiei, care a impus oprirea lucrărilor de amenajare a Parcului Gezi. În acest condiţii, nu este legal să se ia în calcul o consultare populară pentru a decide soarta parcului”, a declarat Tayfun Kahraman, din cadrul grupului de asociaţii Solidaritate Taksim, care coordonează manifestanţii în Parcul Gezi.
El a subliniat totodată că „nu sunt îndeplinite condiţiile” în vederea efectuării unei asemenea consultări, în contextul în care dreptul turc nu prevede recurgerea la un referendum în cadrul unor reforme constituţionale.
Kahraman, care este totodată preşedintele Camerei Urbaniştilor din Istanbul, s-a declarat ostil principiului unui asemenea referendum.
„Oare, decidem să organizăm un vot pentru a afla dacă este necesar să îngrijim sau nu un pacient bolnav de cancer?”, a comentat el, precizând că Solidaritate Taksim, care reuneşte 116 asociaţii ce animă mişcarea de contestare, s-a reunit joi dimineaţa pentru a prezenta o poziţie oficială comună cu privire la propunerea lui Erdogan.
Premierul a încercat miercuri să dezamorseze fronda ce vizează Guvernul său de două săptămâni, evocând ideea unui referendum privind proiectul de amenajare a Pieţei Taksim şi vizând cei 600 de arbori din Parcul Gezi.
Un tribunal administrativ din Istanbul a dispus pe 31 mai suspendarea lucrărilor, în aşteptarea unei hotărâri pe fond privind legalitatea unui proiect de amenajare vrut de Guvern.