Propunerea legislativă pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară, adoptată de Senat

Economica.net
20 12. 2017
aa_97921000

S-au înregistrat 80 de voturi pentru, 28 împotrivă şi o abţinere.

Nu a fost adoptat în plen niciunul dintre amendamentele respinse în Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei. Plenul Senatului şi-a însuşit însă, prin vot, toate amendamentele adoptate de Comisie.

Printre cele mai importante modificări aduse de comisie se află cea potrivit căreia Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte poate investiga toate infracţiunile comise de magistraţi.

Secţia îşi păstrează competenţa de urmărire penală şi în situaţia în care alături de magistraţi sunt cercetate şi alte persoane, potrivit unui amendament din partea UDMR.

Parlamentarii au mai decis ca această secţie să fie condusă de un procuror-şef, ajutat de un procuror-şef adjunct, numiţi în funcţie de plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie soluţionează conflictele de competenţă apărute între Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie şi celelalte structuri sau unităţi din cadrul Ministerului Public.