Propunerea legislativă privind accizarea băuturilor răcoritoare cu un conţinut ridicat de zahăr, adoptată tacit de Senat
Prin modificările aduse Codului fiscal, propunerea legislativă prevede introducerea băuturilor răcoritoare cu un conţinut ridicat de zaharuri libere în categoria produselor pentru care se percep, direct sau indirect, taxe speciale asupra consumului (accize armonizate), precum şi exceptarea de la plata accizelor a sucurilor din fructe fără adaos de zaharuri, a băuturilor răcoritoare destinate consumului propriu fabricate de persoanele fizice şi a băuturilor răcoritoare produse pe loc, prin stoarcere, vândute neîmbuteliate, prevede proiectul iniţiat de parlamentari din tot spectrul politic.
De asemenea, prin modificările aduse Legii sănătăţii, băuturile răcoritoare cu un conţinut ridicat de zaharuri libere au fost incluse în categoria produselor asupra cărora au fost instituite contribuţii în scopul combaterii consumului excesiv de astfel de produse (tutun, băuturi alcoolice) şi pentru finanţarea cheltuielilor de sănătate, conform propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Iniţiativa legislativă defineşte băuturile răcoritoare cu un conţinut ridicat de zaharuri libere ca fiind „acele băuturi cu un conţinut de zaharuri libere de cel puţin cinci grame la 100 de mililitri de peodus, inclusiv acele băuturi care au zaharuri libere adăugate care împreună cu zaharurile intrinseci depăşesc limita menţionată”.
Comisiile pentru buget-finanţe şi cea pentru sănătate publică au dat raport comun de respingere a proiectului.
Senatul este prima Cameră sesizată cu acest act normativ.