Propunerea privind obiectivele de investiţii „Autostrada Unirii Principatelor Române” şi „Autostrada Basarabia”, adoptată tacit de Senat

Economica.net
03 06. 2019
a3munte5_10476700

Nota de adoptare tacită a propunerii legislative, pentru care termenul de dezbatere şi vot s-a împlinit pe 29 mai, a fost citită în plen de preşedintele de şedinţă, senatorul Doina Federovici.

Potrivit iniţiatorului, senatorul PMP Ionaşcu Gabi, „situaţia actuală a căilor majore de circulaţie rutieră a României este parţial soluţionată prin autostrada A1 Piteşti-Bucureşti, A2 Bucureşti-Constanţa, A4 Ovidiu-Agigea, A6 Balint-Lugoj, A 11 – centura Arad, restul autostrăzilor fiind în diferite stadii de execuţie”.

„Prin proiectele actuale se va soluţiona legătura între Transilvania şi Muntenia. Restul regiunilor istorice ale României nu au asigurate în prezent proiecte pentru căi majore de circulaţie rutieră precum Moldova-Muntenia, Oltenia-Muntenia, Oltenia-Transilvania, dar mai ales legăturile cu Chişinău – Republica Moldova – Kiev prin Cernăuţi Ucraina”, se arată în expunerea de motive a proiectului de act normativ.

Propunerea legislativă prevede executarea obiectivelor de investiţii – autostrada Ploieşti-Buzău-Focşani-Bacău-Paşcani-Siret, care începe de la Autostrada A3 Bucureşti-Borş, în apropierea Municipiului Ploieşti, până la Vama Siret, judeţul Suceava, de la frontiera de nord a României cu Ucraina, denumită în continuare „Autostrada Unirii Principatelor Române” şi autostrada Focşani-Albiţa, care începe de la Autostrada Unirii Principatelor Române, în apropierea municipiului Focşani, până la vama Albiţa, judeţul Vaslui, de la frontiera de est a României cu Republica Moldova, denumită în continuare „Autostrada Basarabia”.

„Obiectivele de investiţii definite se finanţează de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestor obiective credite bugetare conform necesarului comunicat de Ministerul Transporturilor. Ministerul Transporturilor este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectivelor de investiţii. Ministerul Transporturilor va începe în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi procedurile necesare pentru realizarea obiectivelor de investiţii”, se mai arată în propunerea legislativă.

Proiectul va intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, for decizional în acest caz.