Prospecţiuni SA intenţionează dublarea dimensiunii companiei în următorii patru ani

Economica.net
28 08. 2012
ovidiu_tender1__40051100_45562100

„Suntem în etapa unei creşteri agresive, ceea ce presupune recrutarea şi formarea unor profesionişti redutabili. Ne propunem ca în următorii patru ani să dublăm dimensiunea Prospecţiuni. În ultimii patru ani am triplat vânzările, însă anvergura companiei s-a mărit considerabil, atât în termeni geografici, cât şi financiari, aşa că avem o nevoie urgentă de resurse manageriale şi tehnice suplimentare”, a declarat CEO-ul companiei, Gehrig Schultz.

Prospecţiuni a avut în 2011 o cifră de afaceri de circa 315 milioane lei, mai mare cu 93% faţă de anul precedent. Profitul brut a fost de circa 41,43 milioane de lei, de peste 23 de ori mai mare decât în 2010.

Centrul de Dezvoltare Profesională se va adresa în special tinerilor geologi şi geofizicieni, absolvenţi de facultate, pentru a le oferi o inserţie cât mai rapidă şi eficientă în activitatea profesională. Cursurile vor fi predate de către manageri şi specialişti din cadrul companiei.

Prospecţiuni este liderul pieţei autohtone de explorări şi prospecţiuni geologice, geochimice, hidrogeologice şi geotehnice, cu o experienţă de peste 55 de ani. Societatea furnizează servicii pentru companii importante din România precum Petrom, Romgaz sau Rompetrol.