Prospecţiuni şi-a dublat afacerile în primele trei luni, la 65,11 milioane lei

Economica.net
15 05. 2013
prospectiuni_86355900_83205800

În acelaşi timp, pierderile companiei au scăzut cu 82%, de la 13,9 milioane lei la 2,54 milioane lei.

Veniturile totale ale companiei s-au dublat, la 73,31 milioane lei, iar cheltuielile au crescut cu 49,7%, la 75,21 milioane lei.

Potrivit companiei, evoluţia indicatorilor economico-financiari a fost susţinută de îmbunătăţirea condiţiilor meteo din prima parte a perioadei, făcând posibilă începerea activităţii mai devreme.

Omul de afaceri Ovidiu Tender deţine, prin firma Tender SA din Timişoara, 55,7% din titlurile Prospecţiuni. SIF Muntenia Bucureşti are o participaţie de 11,8%, iar alţi acţionari cumulează 32,4% din capital.

Acţiunile Prospecţiuni au încheiat şedinţa bursieră de meircuri la preţul de 0,173 lei pe unitate, în creştere cu 2,98%. La această valoare, compania are o capitalizare de 124,22 milioane de lei (28,3 milioane euro).