Prostia şi vrăjitoria

14 12. 2011

Ştirea că o serie întreagă de persoane publice s-au perindat pe la vrăjitoare a şocat nu prin frecventarea acestor plasamente, ci prin sumele vehiculate. Cât de fraier poţi fi să crezi că o ţigancă cu patru clase, sau chiar fără ele, deţine răspunsuri universale sau are abilităţi speciale de legat şi dezlegat nu ştiu ce blesteme. Să mergi pe câmpuri noaptea şi să admiri sucitul gâtului la porumbei, convins că îţi va fi ţie mai bine decât zburătoarei, odată intrat pe mâna vrăjitoarei, este dincolo de orice prostie.

Cred sincer că tradiţia romilor trebuie păstrată pentru că, alături de Dracula, dă culoare locului în care trăim. Mi se pare stupid însă să alimentezi cu credulitatea contul gras al ţiganilor. E ca şi când te-ai duce la unul să-ţi sugă sângele, că aşa făcea vampirul, şi să te scape de boli, pe principiul că-ţi scoate sângele rău din tine. Ca în Evul Mediu.

Citeşte continuarea pe ImpactNews