Prosumatorii cer ANRE penalizarea furnizorilor de energie care întârzie facturarea cu peste 30 zile
„Solicităm ANRE: măsuri coercitive aplicate tuturor furnizorilor de energie electrică licenţiaţi în România privind întârzierea facturării cu mai mult de 30 zile calendaristice faţă de data convenită în contract. Depăşirea acestui termen să fie sancţionată cu penalizări în cuantum de 0,2%/zi
din valoarea nefacturată, în favoarea prosumatorilor”, se arată în comunicatul citat de Agerpres.
Potrivit sursei citate, zeci de mii de prosumatori din România nu primesc la timp facturile pentru energia consumată sau pentru cea livrată în reţea iar întârzierile de facturare depăşesc 12 luni.
„Această situaţie a fost sesizată de către prosumatori prin numeroase plângeri transmise către ANRE. A trecut mai bine de un an de la primele probleme de facturare şi situaţia nu s-a schimbat. Acţiunile întreprinse de ANRE pentru remedierea acestei situaţii nu au avut efect. Conform ordinului ANRE 15/2022, termenul de plată pentru energia în exces livrată de prosumatori în reţea este de „24 de luni de la data facturării”. De aici se poate observa că întârzierile în facturare generează îmbogăţirea fără justă cauză a furnizorilor de energie care nu emit facturi conform legii. Considerăm că aceste întârzieri nu sunt datorate unor probleme tehnice ci unor interese financiare care aduc prejudicii prosumatorilor”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, furnizorii care folosesc astfel de practici au avut la dispoziţie suficient timp pentru a remedia orice probleme de ordin tehnic.
De asemenea, asociaţia menţionează că există furnizori în România care facturează la timp şi reprezintă un model de bune practici
pentru toţi ceilalţi furnizori. APCE oferă un exemplu şi susţine că modelul de facturare CEZ poate fi aplicat de toţi furnizorii de energie electrică din Romania.