Protecţia Consumatorilor Constanţa a obligat deţinătorul francizei McDonald’s să inscripţioneze informaţiile despre produse pe ambalaje
Directorul executiv al CJPC, Horia Constantinescu, a declarat pentru AGERPRES că, în esenţă, la capătul unor contestaţii în instanţă, a prevalat legea şi necesitatea aplicării ei.
„Susţinerile noastre în instanţă faţă de corectitudinea aplicării sancţiunilor şi necesitatea de a prevala, înainte de orice, interesul şi dreptul consumatorului în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 1169/2011, art. 9 alin. 1 şi-au găsit ecou favorabil în faţa magistraţilor şi astfel am reuşit chiar o premieră a justiţiei româneşti, şi anume, de a obliga o companie de o astfel de anvergură să se conformeze normelor europene”, a afirmat Horia Constantinescu.
Instanţa a obligat deţinătoarea francizei McDonald’s să aplice recomandările şi sancţiunile procesului-verbal contravenţional al CJPC Constanţa din 18 decembrie 2017, prin care au fost date amenzi de 10.000 de lei şi au fost distruse produse neconforme în valoare de alte 10.000 de lei la un punct de lucru.
Din documentele depuse la dosar rezultă că în urma unui control efectuat de inspectori, în decembrie 2017, la un punct de lucru, au fost identificate nereguli precum: neafişarea datei limită de consum în cazul produselor cheesecake cu caramel sau lipsa publicării pe ambalajul unor produse fast-food a menţiunilor obligatorii privind materiile prime prevăzute de legislaţia europeană. De asemenea, inspectorii au constatat informaţii eronate oferite consumatorilor cu privire la cantitatea produselor.
Instanţa a obligat deţinătoarea francizei ca în 30 termen de zile să inscripţioneze pe cutiile de carton în care sunt aşezate produsele proprii toate detaliile cu privire la cantitate, compoziţie, ingrediente, alergeni.
Compania McDonald’s precizează că din punct de vedere legal măsurile dispuse în acest caz nu pot fi extinse la alte cazuri sau situaţii care nu au făcut obiectul controlului sau procesului-verbal contestat.
„În dosarul ce are ca obiect anularea procesului-verbal de contravenţie, compania ţine să menţioneze faptul că efectele acestei soluţii privesc exclusiv obiectul supus judecăţii, validitatea respectivului proces-verbal de contravenţie – strict pentru locaţia şi produsele ce au făcut obiectul controlului”, afirmă directorul de comunicare, Ramona Ciocodei, într-un răspuns transmis AGERPRES.
Sursa citată menţionează că în funcţie de motivarea soluţiei compania va lua o decizie cu privire la acţiunile de întreprins. „Până atunci, dorim să atragem atenţia că această sentinţă se referă strict la procesul-verbal de contravenţie analizat. Aceasta nu modifică dispoziţiile legale în vigoare şi nici normele europene aplicabile cu prioritate şi obligatorii în domeniu, respectiv Regulamentul CE nr. 1169/2011. Dispoziţiile Regulamentului european rămân aplicabile şi ne menţinem punctul de vedere potrivit căruia, în materie de etichetare, respectiv pentru produsele ce au făcut obiectul controlului, legislaţia nu prevede obligaţia menţionării niciunor detalii pe ambalajul produsului în sine, ele fiind afişate în maniera prevăzută de lege”, se mai arată în răspuns.
Ramona Ciocodei susţine că practica judiciară nu este unitară în ceea ce priveşte problema de fond pusă în discuţie şi că alte instanţe de judecată au pronunţat soluţii diametral opuse, „în dezacord cu cea pronunţată de Tribunalul Constanţa”.