Protest al angajaţilor ELCEN împotriva „ordonanței trenuleţ”

Aproximativ 1.000 de angajaţi ai Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) vor protesta, luni, în faţa sediului central al societăţii, de la ora 15:30, în condiţiile în care ordonanţa "trenuleţ" încalcă contractul colectiv de muncă, prejudiciul fiecărui salariat fiind, în medie, de 1.500 lei, a declarat pentru AGERPRES Cristian Popescu, preşedintele Sindicatului Liber Independent din Sucursala Electrocentrale Bucureşti (SLI-SEB).
AGERPRES - lun, 20 ian. 2025, 11:50
Protest al angajaţilor ELCEN împotriva

„În jur de 1.000 de persoane vor fi în faţa sediului societăţii. O serie de drepturi negociate şi asumate prin contractul colectiv de muncă, precum creşteri salariale în raport cu inflaţia, nu vor fi respectate, ca efect al ordonanţei „trenuleţ”. Astfel, fiecare salariat va pierde, în medie, 1.500 lei. Avem o discuţie astăzi (luni, n.r.) la Ministerul Energiei, la ora 14:30, cu ministrul Energiei. Probabil protestele vor continua, existând chiar riscul ca salariaţii să nu mai intre în viitor la lucru, în momentul în care pierderile chiar vor fi cuantificate. N-am ajuns să luăm banii, pe 22 ianuarie angajaţii vor lua avansul. Ei (guvernanţii, n.r.) ne-au transmis clar: Nu. Ok, să vină ei să muncească atunci. Noi nu mai vrem să muncim. Şi de aici un risc pentru încălzirea Bucureştiului. Nu va accepta nimeni ca Guvernul, după ce a făcut cheltuieli nejustificate, să vină să bage mâna în banii oamenilor. Aici nu vorbim de creşteri viitoare, vorbim de lucruri care deja sunt negociate, asumate”, a menţionat Cristian Popescu, scrie Agerpres.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40% din producţia totală) şi din Bucureşti (peste 90% din producţia oraşului). Cota de piaţă la energie electrică livrată de ELCEN în reţele la nivel naţional este de aproximativ 4%. ELCEN deţine 4 centrale termo-electrice sau centrale electrice de termoficare (CET) în care dispune de 600 MW putere electrică instalată şi 4.204 MW putere termică instalată.

Electrocentrale Bucureşti SA este componentă a Sistemului Energetic Naţional şi a SACET Bucureşti, fiind o societate de interes naţional, local şi strategic. În desfăşurarea activităţii sale curente, compania are ca obiectiv fundamental furnizarea de energie electrică şi termică la parametri de calitate superiori, la preţuri competitive şi suportabile, cu impact cât mai mare la nivel economic, social şi de mediu.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Zelenski spune că luptele continuă în regiunea rusă Kursk
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, duminică, că trupele sale încă luptă în regiunea rusă Kursk, în pofida afirmaţiilor armatei ruse, transmite dpa, potrivit Agerpres....
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi Groenlanda vor să îşi întărească relaţiile, pe fondul interesului SUA de a prelua controlul insulei
Danemarca şi teritoriul său semiautonom Groenlanda au convenit duminică să îşi întărească legăturile ca răspuns ...
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Rubio spune că un acord de pace Rusia-Ucraina trebuie încheiat în curând
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să se întâmple ...
Ponta vrea să fie reintroduse facilităţile fiscale în IT, agricultură, construcţii
Ponta vrea să fie reintroduse facilităţile fiscale în IT, agricultură, construcţii
Înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării ...