Protest al enoriaşilor dintr-o comună vasluiană, după ce preotul lor nu mai are voie să slujească

Economica.net
13 11. 2011

Deşi preotul este prezent, ca în fiecare duminică, în mijlocul enoriaşilor, el nu poate ţine slujba. Localnicii, cu lacrimi în ochi, spun că nu vor alt preot şi că sunt decişi să închidă biserica la ridicarea căreia au muncit împreună cu părintele.

Preotului din localitatea vasluiană Bozia i s-a interzis să mai slujească după ce a dat în judecată Episcopia, pentru neplata salariului cuvenit din luna aprilie a acestui an.

Reprezentranţii Episcopiei Huşilor spun că preotul a încălcat regulamentul Bisericii Ortodoxe Române, însă nu precizează ce anume a făcut. Localnicii spun că dacă un alt preot va fi trimis să slujească acolo, ei vor închide biserica construită din banii lor.