Protest al localnicilor în zona unde Chevron începe amplasarea primei sonde de explorare

Aproximativ 150 de localnici din Siliştea au protestat, pe toată durata zilei de luni, în faţa perimetrului din comuna Pungeşti, unde compania Chevron şi-a adus primii specialişti cu care să înceapă lucrările de amenajare a platformei unde va fi amplasată prima sondă de explorare a gazelor de şist.
Economica.net - lun, 14 oct. 2013, 18:28
Protest al localnicilor în zona unde Chevron începe amplasarea primei sonde de explorare

Drumul judeţean ce tranzitează comuna Pungeşti a fost blocat, parţial, pe parcursul zilei de luni, de aproximativ 150 de persoane care au protestat faţă de intenţia companiei Chevron de a începe lucrările de amplasare a primei sonde de prospecţiuni în apropierea localităţii Siliştea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În zonă au fost mobilizaţi imediat zeci de jandarmi şi poliţişti care au supravegheat ore întregi manifestaţia localnicilor, însă fără a interveni în rândul protestatarilor.

Pe durata desfăşurării protestului, oamenii i-au huiduit pe specialiştii aduşi de compania Chevron pentru a amenaja suprafaţa pe care se va amplasa sonda de explorare a gazelor de şist, solicitându-le acestora să plece.

„Nu suntem sub nicio formă de acord cu amplasarea vreunei sonde aici pentru că ar fi un dezastru pentru noi, cei care locuim pe aceste meleaguri. Am văzut pe internet filme cu ce au făcut în altă parte şi ce înseamnă această exploatarea a gazelor de şist. Ne vom mobiliza şi ne vom aduna şi mai mulţi pentru a nu-i lăsa să ne polueze apele şi solul”, a declarat, luni, pentru corespondentul MEDIAFAX Constantin Butnaru, unul dintre protestatari.

La rândul său, un alt localnic prezent la manifestaţie a solicitat prezenţa primarului care, pe parcursul zilei de luni, nu a fost la sediul primăriei din localitate.

„De ce nu are curaj să vină domnul primar să discute cu noi?”, s-a întrebat Constantin Toma, un alt protestatar.

În cursul după-amiezii de luni, după ce specialiştii aduşi de compania Chevron au plecat din zonă, protestatarii s-au mutat, în număr mult mai mic, în faţa Primăriei Pungeşti, unde şi-au continuat manifestaţia.

La ora transmiterii acestei ştiri, câţiva localnici se aflau în continuare în faţa primăriei, jandarmii şi poliţiştii părăsind zona.

Reprezentanţii companiei Chevron nu a prezentat un punct de vedere oficial cu privire la protestul localnicilor din Siliştea. Printr-un comunicat transmis corespondentului MEDIAFAX, compania Chevron susţine însă că „intenţionează să continue dialogul cu publicul interesat, comunităţile locale şi autorităţile despre proiectele sale”.

În 3 octombrie, Chevron a obţinut autorizaţie de construire pentru amplasarea în judeţul Vaslui a primei sonde de explorare a gazelor de şist în România, după ce compania a primit toate avizele necesare de la autorităţile statului pentru prospectarea solului în perimetrul de la Siliştea.

Prima sondă de explorare va fi amplasată în extravilanul comunei Pungeşti, la 650 de metri de localitatea Siliştea şi 950 metri de satul Pungeşti. Suprafaţa totală pe care se va întinde platforma de extracţie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adâncime de 3.000 de metri.

Consumul total de apă folosită în procesul de foraj este de aproximativ 35.000 litri pe zi, necesarul de apă fiind asigurat din surse externe, şi nu din pânza freatică, în baza unui contract semnat cu o firmă autorizată. Apa va fi transportată cu cisternele şi depozitată în rezervoare ce vor fi amplasate în incinta platformei betonate.

„Pe suprafaţa aferentă instalaţiei de foraj va fi montată o geomembrană care va asigura impermeabilitatea solului”, susţin în documente reprezentanţii firmei Chevron.

Forajul de la Siliştea se execută în baza contractului de concesionare încheiat între ANRM şi Regal Petroleum PLC, aprobat prin hotărârea de guvern HG 2.283/2004. Ulterior, prin Ordinul ANRM nr. 25/3 noiembrie 2011, s-a aprobat transferul integral din drepturile dobândite şi obligaţiile asumate prin acordul de concesiune pentru explorare-dezvoltare-exploatare petrolieră în perimetrul V-2 Bârlad către SC Chevron România Exploration and Production SRL.

Chevron România mai deţine trei certificate de urbanism în judeţul Vaslui pentru explorarea solului în vederea identificării eventualelor rezerve de gaze de şist, două obţinute la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an împreună cu cel de la Siliştea şi unul în urmă cu două luni. Pentru perimetrele de la Păltiniş (Băceşti) şi Popeni (Găgeşti), compania petrolieră deţine acordul de mediu, iar pentru perimetrul Puieşti se află în procedura de evaluare a impactului asupra mediului în ceea ce priveşte amplasarea sondelor de explorare.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...