Protest al transportatorilor în Bucureşti. Circulaţia va fi restricţionată, RATB modifică traseele

Economica.net
17 12. 2015
politie_politia_trafic_4578987643_97106900

‘S-a stabilit o regulă foarte clară: la manifestaţie vor participa maxim 6.000 – 7.000 de autovehicule (faţă de 10.000 cât se solicitase iniţial), cu obligaţia de a se încadra în perimetrul stabilit pentru organizarea manifestaţiei: Piaţa Victoriei, până la ocuparea perimetrului delimitat de prelungirea bd. Aviatorilor, şos. Kiseleff, bd. Ion Mihalache, str. Buzeşti, Calea Victoriei, intersecţia bd. Lascar Catargiu cu bd. Iancu de Hunedoara, cu păstrarea unei zone de siguranţă de lăţime de 1,5 metri, pe aliniamentul cuprins între intersecţia str. Paris cu bd. Aviatorilor şi intersecţia bd. Lascăr Catargiu cu bd. Iancu de Hunedoara’, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Biroul de presă al PMB.

Decizia a fost luată în urma discuţiilor care au avut loc în cursul dimineţii de miercuri, la Primăria Municipiului Bucureşti, între primarul general, prefectul Capitalei, membrii comisiei de aprobare a adunărilor publice şi mai multe asociaţii ale transportatorilor.

Protestul va avea loc joi, între orele 9,30 – 15,00, în Piaţa Victoriei. Între orele 5,00 şi 7,00 va avea loc afluirea participanţilor din afara Bucureştiului, iar între orele 7,00 – 9,30 a celorlalţi participanţi. Protestatarii vor elibera zona între orele 15,00 – 17,00.

Pentru buna desfăşurare a manifestaţiei, circulaţia rutieră va fi restricţionată, informează Primăria Capitalei. Astfel, miercuri, începând cu ora 20,00, se va restricţiona parcarea supraterană de la Piaţa Victoriei şi alveola de pe partea stânga a Şoselei Kiseleff, sensul spre Piaţa Victoriei.

Joi, începând cu ora 5,00, se va restricţiona traficul rutier pe şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Victoriei, respectiv şos. Kiseleff, de la Arcul de Triumf până la Piaţa Presei Libere (zona Centrală – Mediană, gradual, în funcţie de sosirea participanţilor), permiţându-se permanent circulaţia pe ambele sensuri ale străzii Arh. Ion Mincu. În cazul în care va fi necesar, se va restricţiona traficul şi pe str. Paris şi breteaua care leagă b. Iancu de Hunedoara de Piaţa Victoriei.

Circulaţia în Piaţa Victoriei va fi resistematizată începând cu ora 5,00, prin asigurarea traficului rutier pe două benzi de circulaţie pe sens, în faţa Guvernului, între bd. Aviatorilor şi Calea Victoriei, respectiv bd. Lascăr Catargiu, asigurându-se circulaţia pe Calea Victoriei, bd. Ion Mihalache, str. Buzeşti şi bd. Lascăr Catargiu.

Toate restricţiile se vor aplica până la terminarea activităţilor aferente mitingului, dar nu mai târziu de ora 17,00.

Solicitarea în vederea organizării manifestaţiei a fost formulată de Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România, Federaţia Operatorilor Români de Transport, Asociaţia Patronală a Transportatorilor Europa 2002, Asociaţia Română pentru Transporturi Rutiere Internaţionale, Asociaţia Naţională a Transportatorilor şi Taximetriştilor Independenţi şi Asociaţia Operatorilor de Transport Rutier A.P.U.L.U.M.

Anterior, tot în cursul zilei de miercuri, Primăria Capitalei informase că cererea mai multor federaţii ale transportatorilor de a protesta în Bucureşti a fost respinsă de primarul interimar, după ce Comisia de avizare a adunărilor publice organizată la nivelul Primăriei Capitalei a apreciat că, în formă de organizare propusă, protestul ar bloca Bucureştiul.

Ratb modifică traseele

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) va reorganiza, joi, circulaţia mijloacelor de transport din zona Pieţei Victoriei, în condiţiile în care transportatorii au anunţat un miting de protest, în timp ce Brigada de Poliţie Rutieră va restricţiona traficul rutier pe Şos. Kiseleff între Piaţa Victoriei şi Arcul de Triumf.

Potrivit unui comunicat al RATB, remis miercuri AGERPRES, linia 300 va funcţiona pe traseul de bază, între terminalul ‘Nicolae Bălcescu’ şi intersecţia Bd. Lascăr Catargiu/Bd. Gheorghe Manu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Gheorghe Manu, str. Occidentului, str. Buzeşti, Bd. Ion Mihalache, urmând apoi traseul obişnuit.

De asemenea, linia 381 va funcţiona pe un traseu scurtat, între Piaţa Reşiţa şi Piaţa Romană, iar linia 783 va funcţiona pe un traseu modificat pe sensul spre Piaţa Unirii de la ‘Piaţa Arcul de Triumf” pe Bd. Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piaţa Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, apoi traseul de bază.

Circulaţia autobuzelor pe sensul spre Aeroportul Henri Coandă se va desfăşura normal, precizează RATB.

Conform RATB, liniile de autobuze vor reveni pe traseele de bază în jurul orelor 17,00, odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie.

De ce proteastează transportatorii

Transportatorii solicită intervenţia autorităţii pentru un cost al primei RCA suportabil de către transportatori, în condiţiile în care tariful RCA a ajuns să crească cu peste 300% în ultimele şase luni pentru activitatea de transport persoane şi transport marfă, inclusiv taxi, precum şi eliminarea supraacizei, începând cu data de 1 ianuarie 2016.

De asemenea, transportatorii cer ‘intervenţia Guvernului României pentru modificarea actelor normative (decizii ORDA) prin care operatorii de transport sunt obligaţi să plătească sume enorme pentru drepturile de autor, deşi obiectul lor de activitate îl constituie transportul de persoane, şi nu difuzarea operelor muzicale sau a muzicii ambientale în autobuze, taxiuri’.

‘Solicităm sprijin pentru modificarea legii 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, astfel încât operatorii de transport să fie exoneraţi de obligaţia de a plăti lunar drepturile de autor numai pentru simplul fapt că autovehiculul este dotat cu un aparat de radio. Să se procedeze ca în Uniunea Europeană, să fie plătită o singură taxă la înmatricularea autovehiculului care va fi folosit la activitatea de transport persoane’, se menţionează în comunicat.

Totodată, transportatorii solicită urgentarea parcursului legislativ din partea Ministerului Transporturilor pentru proiectele actelor normative discutate şi aprobate în Comisiile de dialog social (modificarea HG 69.), documente care ar trebui înaintate la Guvern sau la Monitorul Oficial pentru publicare.