Protest al transportatorilor la Guvern. 100 de „TIR-uri” parchează la Palatul Victoria miercuri
„În loc de 5.000 de persoane/autovehicule vor mai putea participa doar 100, conform noilor reguli impuse pentru Capitală. Protestul se va desfăşura între orele 9:00-15:00, cu 100 de capete tractor, în faţa sediului Guvernului”, se menţionează în comunicatul COTAR citat de Agerpres.
La protest vor participa transportatori din toate organizaţiile şi asociaţiile patronale: COTAR, UNTRR, APTE 2002, ARTRI, FORT, APULUM şi ATM Bucovina.
Reprezentanţii transportatorilor susţin că principalele probleme pe care trebuie să le rezolve Guvernul şi Parlamentul României, pentru a salva transporturile, sunt: eliminarea impozitării diurnelor retroactiv, pe ultimii cinci ani, plata despăgubirilor care nu li s-au achitat miilor de şoferi care au ajuns în service-urile auto, în ultimul an, şi stoparea creşterii nejustificate a preţurilor pentru poliţele RCA.
„Acum 5 ani, fostul premier al României de la acea vreme, Victor Ponta, a dat amnistie fiscală pentru a rezolva aceeaşi problemă a diurnelor, tocmai pentru că era o scăpare din Codul Fiscal, dar nu s-a modificat nimic în legislaţie, iar astăzi avem din nou aceeaşi problemă. La începutul lunii august, toate organizaţiile şi asociaţiile transportatorilor rutieri au cerut eliminarea acestei aberaţii fiscale care va avea ca rezultat eliminarea firmelor româneşti de transport de pe piaţa internă şi internaţională, dar politicienii au avut treburi mai importante de rezolvat, cu lupte interne din coaliţia de guvernare şi din interiorul partidelor. Îi invităm acum, după ce şi-au rezolvat o parte din problemele interne, să ia decizii şi pentru a stabiliza economia României”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, „celelalte două probleme grave pe care ar fi trebuit să le rezolve până acum autorităţile statului sunt legate de poliţele RCA, pe de o parte, pentru că avem mii de cazuri în care românii încă nu şi-au primit despăgubirile de la asiguratori, pe de altă parte, avem creşterea alarmantă şi nejustificată a preţului poliţei RCA”.
„Nu înţelegem ce face Consiliul Concurenţei, în acest caz, în afara faptului că domnul Chiriţoiu iese cu declaraţii năucitoare, atât despre RCA, cât şi despre scumpirea gazelor şi a energiei electrice. Am mai stat o dată în stradă, în anul 2016, ca să trezim Consiliul Concurenţei din somn, când declara oficial că asigurătorii sunt corecţi. După ce am protestat în stradă luni de zile, s-au trezit din somn şi au plafonat tarifele RCA”, afirmă reprezentanţii COTAR, în comunicat.
Totodată, aceştia susţin că tarifele RCA „au explodat şi nu numai la transportatori, ci la toţi cei peste 8,5 de milioane de asiguraţi.”
„Domnule Chiriţoiu, aţi mai obţinut un mandat, v-aţi văzut visul împlinit, dar ce fac azi asigurătorii în piaţă nu vedeţi? Ce legatură are falimentul City Insurance cu dublarea preţurilor poliţelor RCA de către toţi asigurătorii, în numai o săptămână? Aveţi o plăcere deosebită de a ne vedea protestând în stradă, ca să ne acuzaţi de „boicot”? Nu e mai bine să vă faceţi treaba şi să observaţi ce a văzut toată lumea, respectiv faptul că este o majorare concertată a tuturor asiguratorilor din piaţă? Unii au anunţat acum 60 de zile dublarea tarifelor, alţii acum. Cert este că tarifele RCA au explodat şi nu numai la transportatori, ci la toţi cei peste 8,5 de milioane de asiguraţi. Treziţi-vă şi luaţi măsuri! Plafonaţi tarifele! În caz contrar, vom porni protestele în toată ţara”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
Potrivit COTAR, „unii pot fura 500 de milioane de euro, fără intervenţia autorităţilor, apoi tot ceilalţi, care sunt corecţi, trebuie să plătească dauna, pentru că îndestularea Fondului de Garantare se va face tot din preţul poliţelor plătite de ceilalţi asiguraţi”.
„Vrem să vedem că instituţiile statului fac şi altceva decât să vegheze la buna desfăşurare a activităţilor celor care ne-au furat până acum banii. Dacă aceste probleme nu se for rezolva, în cel mai scurt timp, acţiunile de protest vor fi organizate în toată ţara, respectând numărul maxim de participanţi. Se pot organiza proteste simultan, în sute de locuri din ţară, cu zeci de mii de maşini”, se mai precizează în comunicat.