Protest de amploare anunțat de companiile de transport: Firmele de asigurări RCA au practici ilegale

10 01. 2020
protest_rca_6849485767_64701200

Totul a  pornit de la două note interne ale Euroins, ajunse în spațiul public, prin care conducerea Euroins indica angajaților să direcționeze activitatea de constatare a daunelor exclusiv către propriile centre, dar și să efectueze calculațiile pentru repararea vehiculelor avariate în funcție de un singur sistem specializat.

Legea RCA, modificată în 2017, prevede că păgubitul poate face constatarea inclusiv la unitățile service, dar și că acestea din urmă au posibilitatea de a solicita asigurătorului plata daunei la un nivel calculat de ele în funcție de documentația legală.

Ulterior apariției celor două note în spațiul public și după discuții cu Autoritatea de Supraveghere Financiară(ASF), Euroins ar fi renunțat la cele două impuneri. Totuși, cei de la COTAR vin acum și spun că acest lucru nu s-a întâmplat.

De menționat și că susținerile COTAR sunt similare cu cele al service-urilor, exprimate prin asociația ASSAI, care reprezintă unitățile repratoare independente. Asociațiile de transportatori au mai ieșit în stradă și cu alte ocazii, legat tot de situația pieței RCA și au avut o influență semnificativă în modificarea din 2017 a legii, dar și în demiterea fostului președinte ASF, Mișu Negrițoiu.

ECONOMICA.NET a solicitat Euroins o poziție în ceea ce privește intențiile COTAR și o va publica imediat ce ne va fi transmisă.

 

COTAR: Sunt deja afectate mii de persoane. Nu există statistici oficiale

 

Organizația transportatorilor susține că din cauza practicilor amintite au fost deja afectate mii de persoane. Această afirmație aparține COTAR și nu există statistici oficiale care să o confirme.

„Practicile ilicite reclamate afectează deja mii de persoane, întrucât efectele negative ale acestora nu se răsfrâng doar asupra transportatorilor, ci și asupra celorlalte categorii de persoane păgubite. Gravitatea situației este cu atât mai evidentă în condițiile în care Euroins, care deține peste 30% din piața RCA la nivel național și un număr de aproximativ două milioane de asigurați RCA, nu este singura societate de asigurări care săvârșește astfel de abuzuri.”, arată sursa citată.

Pe de altă parte, ei acuză ASF de neimplicare și cer Autorității să ia măsuri urgente. „

Toate aceste abuzuri și practici ilicite au loc pe o piață reglementată și supravegheată de ASF, care a refuzat în mod constant să aplice asigurătorilor sancțiuni punctuale și adecvate gravității faptelor constatate și care să fie apte de a descuraja repetarea acestora. La începutul anului 2019, Euroins a avut un comportament similar în ceea ce privește gestionarea dosarelor de daună, fapt ce a condus a declanșarea unui control al ASF, inclusiv pentru monitorizarea acestui asigurător pe o perioadă de două luni. Cu toate acestea, nu au fost luate măsuri de sancționare a practicilor ilicite constatate, fapt ce nu a făcut decât să încurajeze săvârșirea unor noi abuzuri de către societatea Euroins. Probabil se așteaptă împlinirea termenului de prescripție pentru constatarea și sancționarea faptelor acestui asigurător.”, transmit transportatorii.

Menționăm, totuși, că, din informațiile ECONOMICA.NET reiese că ASF a avut un comportament activ în această speță, orgabnizând mai multe întâlniri cu reprezentanți ai Euroins și ai acționarului majoritar, compania bulgară Eurohold. Mai mult, așa cum am amintit mai sus, în urma acestor discuții, Euroins ar fi revenit asupra intențiilor de a monopoliza activitatea de constatare și evaluarea a daunelor.

Euroins este al doilea mare asigurător RCA din România, după City Insurance, și controlează aproximativ 30% din piață, în funcție de primele brute subscrise. Ca număr de polițe vândute, Euroins asigură cel puțin 2,5 milioane de vehicule, din cele circa 7,5 milioane înmatriculate în România.