Fermierii sunt decisi să iasă în stradă pe 27 mai. APPR: Momentan, prea puține dintre problemele cu care se confruntă sectorul și-au găsit rezolvarea

Producătorii agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România parte a Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) sunt hotărâți să protesteze în toată țara pe 27 mai, chiar dacă au apărut reacții ale autorităților în vederea soluționării unora dintre revendicările anunțate.
Alina Stanciu - mar, 21 mai 2024, 17:05
Fermierii sunt decisi să iasă în stradă pe 27 mai. APPR: Momentan, prea puține dintre problemele cu care se confruntă sectorul și-au găsit rezolvarea

„Salutăm deciziile autorităților de a găsi soluții la unele dintre revendicările Forumului APPR și ne manifestăm interesul de a urmări viitoarele acțiuni pe care acestea le vor întreprinde pentru a veni în sprijinul agricultorilor cu măsuri concrete și rezolvări pertinente. Reamintim pe această cale că, momentan, prea puține dintre problemele cu care se confruntă sectorul și-au găsit rezolvarea. Prin urmare, protestele naționale anunțate pentru data de 27 mai își urmează cursul, timp în care vom rămâne deschiși dialogului cu autoritățile pentru ca problemele fermierilor, deja îndelung amânate, să fie rezolvate până la capăt”, au declarat oficialii Forumului APPR într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, urmare a solicitărilor din data de 10 mai 2024, au apărut primele reacții ale autorităților în vederea soluționării unora dintre revendicările Forumului APPR. Printre acestea,
suplimentarea fondurilor pentru acordarea sumei de 100 de euro/ha (cadru Ucraina) prin rectificare bugetară, demiterea directorului general al Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor și suplimentarea fondurilor alocate submăsurii 17.1 privind subvenționarea primelor de asigurare a culturilor /animalelor.

Amintim că atunci APPR a anunțat pentru  data de 27 mai 2024 un amplu protest în București și în diferite zone reprezentative din țară urmare. Asociația avea atunci șase revendică.

APPR este o structură profesională federativă înființată în anul 2012, formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, parte din Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM), care reprezintă cele mai mari țări agricole din Europa.

Din Asociație fac parte producători agricoli ce exploatează împreună peste 1,2 milioane de hectare

Te-ar mai putea interesa și
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Foraj Sonde S.A. Videle cumpără Tacrom Drilling și Tacrom Services de la grupul german KATT GmbH
Compania Foraj Sonde S.A. Videle anunță investitorii de la Bursa de Valori București că își extinde prezența pe piață serviciilor petroliere din România prin preluarea unor părți din......
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
CNAIR și-a bugetat pentru acest an venituri în scădere cu 3,35%. Cheltuielile pentru salarii cresc cu 11.85%
Veniturile Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere estimate pentru acest an sunt de aproape 12,058 ...
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobilă a deschis un magazin nou în Râmnicu Vâlcea
Spectral Mobila S.A. anunță că a inaugurat pe 25 aprilie, în Râmnicu Vâlcea, al 39-lea magazin Spectral Mobilă din ...
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Națională a Rusiei a menținut rata dobânzii de referință la 21%
Banca Centrală a Rusiei a menţinut vineri dobânda de referinţă la 21%, în linie cu estimările, şi a păstrat previziunile ...