Protest în Piaţa Victoriei: pensionarii sunt nemulţumiţi de neindexarea pensiilor
Preşedintele Federaţiei „Unirea”, Dumitru Cojanu, a declarat că pensionarii sunt nemulţumiţi că în 2012 pensiile nu vor fi majorate în raport cu inflaţia plus 50 la sută din creşterea salariului mediu brut, fiindu-le astfel încălcate drepturi legale.
El a precizat că preşedintele Traian Băsescu a considerat „un cadou” pentru pensionari faptul că în 2012 nu vor fi reduse pensiile şi nici nu vor fi impozitate, dar acest lucru reprezintă de fapt o inducere în eroare, pentru că în realitate sunt tăiate drepturi legale.
Pensionarii solicită indexarea pensiilor, eliminarea coplăţii, a impozitului şi contribuţiei la asigurările de sănătate de 5,5 la sută.
Acţiunea de protest organizată de Federaţia Pensionarilor „Unirea” este programată să se încheie la ora 13.00.
Pensionarii au anunţat că vor organiza în perioada următoare mitinguri de protest, pentru a cere guvernanţilor să le respecte drepturile legale.
Bugetul pe 2012 va fi trimis Parlamentului cel mai probabil fără măsuri de indexare a pensiilor şi creştere a salariilor pentru bugetari, existând varianta ca majorările să fie acordate în partea a doua a anului viitor, în funcţie de încasările la buget, declara, în 26 octombrie, ministrul Dezvoltării, Elena Udrea.
Surse oficiale au declarat anterior că Guvernul ia în calcul elaborarea unui proiect de buget pentru anul viitor care să nu includă nicio majorare de salarii şi pensii cel puţin până în al doilea semestru din 2012, datele economice urmând să fie reanalizate la finele lunii iunie pentru eventuale creşteri în partea a doua a anului viitor.
Preşedintele Traian Băsescu declara, la TVR, că, din câte ştie de la Guvern, nu se pot indexa pensiile de la 1 ianuarie 2012.
„Când mă refer la prudenţă, mă refer la necreşterea cheltuielilor. Ce pot spune cert la această oră, despre pensii, e că nu se vor tăia sau impozita suplimentar pensiile. În rest, e o chestiune pe care o analizează Ministerul de Finanţe, Guvernul. Deci nu se vor face reduceri”, a spus preşedintele Băsescu.
Pensionarii vor da în judecată Guvernul dacă îngheaţă pensiile în 2012, acest lucru fiind contrar legislaţiei în vigoare, declara pentru MEDIAFAX preşedintele Federaţiei Sindicatelor Pensionarilor, Preda Nedelcu.
„Guvernul a avut grijă să ne pregătească din vreme despre îngheţarea pensiilor, să ne spună pe diverse voci că este imposibilă indexarea pensiilor anul viitor. Vom da Executivul în judecată şi cu decizia instanţelor româneşti vom merge la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO)”, a spus Preda Nedelcu.
Legislaţia în vigoare prevede că pensiile trebuie majorate anul viitor cu 100% raportat la inflaţie şi 50% din creşterea salariului mediu brut.