Protest la RATB

Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti organizează, miercuri, de la ora 13,30, o acţiune de protest la sediul central al Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB), principala revendicare fiind legată de nerespectarea Contractului Colectiv de Muncă 2014-2016, negociat cu organizaţia sindicală reprezentativă, se arată Într-un comunicat.
Economica.net - mie, 25 mart. 2015, 04:47
Protest la RATB

De asemenea, sindicaliştii sunt nemulţumiţi de condiţiile de muncă, de lipsa unor strategii privind construcţia de tramvaie la Uzina RATB, managementul defectuos cu care RATB se confruntă în ultimii ani, dar şi de dificultăţile privind menţinerea în deplină siguranţă a parcului actual de vehicule, scrie Agerpres.

Potrivit comunicatului, problemele acumulate au creat o stare de nemulţumire în rândul salariaţilor, ce poate degenera într-un conflict de muncă soldat cu blocarea activităţii transportului public de suprafaţă.

Te-ar mai putea interesa și
Parcul de trei hectare care se face lângă București
Parcul de trei hectare care se face lângă București
Comuna Domnești din județul Ilfov a lansat licitație pentru construirea de la zero a unui parc pe o suprafață de 30.000 mp. Noul parc va fi situat pe teritoriul satului Țegheș....
Despec International, controlată de Dan Ostahie, ar putea cumpăra un mare distribuitor de produse IT&C. Dacă se va perfecta, tranzacţia se ridică la 2,5 – 3,5 milioane de lei
Despec International, controlată de Dan Ostahie, ar putea cumpăra un mare distribuitor de produse IT&C. Dacă se va ...
Acţionarii Despec International, producător și distribuitor de echipamente IT&C, parte din grupul de firme Altex, vor ...
Surse oficiale: TVA crește la 21%, posibil chiar înainte de alegeri. Se majorează și alte taxe și impozite. Alertă maximă la Guvern
Surse oficiale: TVA crește la 21%, posibil chiar înainte de alegeri. Se majorează și alte taxe și impozite. Alertă ...
TVA crește la 21%, împreună cu majorarea taxelor și impozitelor locale și a procentului din aceste taxe care merge direct ...
Comisia Europeană vrea mai multă claritate din partea administrației Trump cu privire la obiectivele sale, pentru a putea negocia un acord comercial care să evite o escaladare a taxelor vamale
Comisia Europeană vrea mai multă claritate din partea administrației Trump cu privire la obiectivele sale, pentru a putea ...
Uniunea Europeană "ar dori" să aibă mai multe elemente despre aşteptările administraţiei americane a lui Donald Trump ...