Protest la Şantierul Naval Mangalia – Damen. Angajaţii cer creşteri salariale corelate cu inflaţia, patronul olandez refuză

Angajaţii Şantierului Naval Mangalia protestează în faţa clădirii în care îşi desfăşoară activitatea conducerea şantierului olandezilor de la Damen, deoarece angajatorul refuză să acorde o creştere salarială corelată cu rata inflaţiei, au anunţat luni reprezentanţii Sindicatului Liber Navalistul.
AGERPRES - lun, 09 ian. 2023, 14:59
Protest la Şantierul Naval Mangalia - Damen. Angajaţii cer creşteri salariale corelate cu inflaţia, patronul olandez refuză

„Este a cincea zi în care au loc astfel de proteste la şantierul Damen. Salariaţii sunt nemulţumiţi de faptul că la negocierile colective angajatorul nu a ţinut cont de evoluţia inflaţiei, acordând doar o majorare de 100 de lei, iar în timp ce noi negociam şi ni se spunea că nu pot acorda mai mult de atât, deoarece nu au posibilităţi financiare, am aflat că au acordat în mod arbitrar şi preferenţial un bonus substanţial în valoare netă de 2.300 de lei unui număr de salariaţi despre care nici la momentul ăsta nu ştim exact câţi. Din informaţiile transmise de salariaţi ar fi cam unul, doi, de la fiecare echipă, spunând că sunt bonusuri de performanţă, însă societatea asta nu are performanţe, iar dacă unii salariaţi au performanţă ar trebui să existe transparenţă şi să ştim şi noi cine a beneficiat de acest bonus şi dacă l-a primit în mod meritat – şi nu din alte considerente”, a declarat, pentru Agerpres, Laurenţiu Gobeajă, preşedintele Sindicatului Liber Navalistul, .

Ultima propunere a sindicatului a fost de majorare a tuturor salariilor din grilă cu 265 de lei.

El a menţionat că se protestează doar pe durata pauzei de masă.

„Nu putem declanşa un conflict de muncă, un protest, o grevă în perioada în care contractul încă este în vigoare, este valabil – aşa prevede legea. În schimb, putem organiza acţiuni de protest în afara duratei programului de lucru sau în afara şantierului – şi asta intenţionăm să facem în continuare”, a subliniat Gobeajă.

Potrivit acestuia, sindicaliştii intenţionează să transmită o scrisoare deschisă acţionarilor: atât reprezentantului statului român, cât şi la Damen Olanda.

„Vom organiza alte acţiuni de protest, vom sesiza autorităţile că nu se respectă nici contractul. Deja avem un proces în instanţă referitor la asta. Vom sesiza autorităţile că angajatorul nu ne transmite informaţii şi, potrivit noii legi a Dialogului social, netransmiterea acestor informaţii se consideră contravenţii şi se sancţionează cu amendă între 15.000 şi 20.000 de lei. Vom face tot ce ne stă în putinţă, astfel încât să determinăm membrii directoratului să reia negocierile”, a adăugat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...