Protest la Universitate, cu pancarte pro-Gâdea şi „papuci din pielea lui Băse”

Economica.net
23 02. 2012

Circa 200 de revoluţionari braşoveni au venit joi să protesteze în Piaţa Universităţii, alături de bucureşteni.

„Revendicările noastre sunt simple şi clare. Vrem demisia dictatorului Băsescu şi a guvernului comunist. Cerem alegeri libere anticipate în România. Acest guvern este nelegitim, mult mai malefic, ascuns şi care nu vrea binele ţării. Toată lumea doreşte ca statul mafiot să fie înlocuit de un stat de drept. România trebuie să reziste, să nu dispară de pe harta lumii”, a declarat, la România TV, liderul revoluţionarilor.

Manifestanţii au scandat „Au plecat hoţii, au venit nepoţii!”, „De mărţişor, fără dictator!”, „Demisia!”,”Jos Băsescu!”, „Jos Ungureanu!”, dar şi „Băse, nu uita, vrem papuci din pielea ta”.

Unii protestatari au venit la Universitate cu pancarte de susţinere pentru Mihai Gâdea, cel care l-a jignit în direct pe preşedintele CNAS, Lucian Duţă.

„Această pancartă semnifică dragostea, lacrimile şi durerea domnului moderator Mihai Gâdea”, s-a explicat o protestatară.

Mai mult decât atât, oamenii au cerut ca secretarul de stat Raed Arafat să fie numit ministru al Sănătăţii pentru că „acelaşi sânge cu Mihai Gâdea îl are”.

Mihai Gâdea l-a numit, miercuri seară, „nesimţit” şi „dobitoc” pe preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, după o neînţelegere pe tema crizei morfinei pentru bolnavii de cancer. Protestatarii au spus că Mihai Gâdea încerca doar să îi ajute pe bolnavi.