Protest la Universitatea Bucureşti. Zeci de studenţi au ocupat noaptea trecută amfiteatrul

În semn de revoltă pentru bugetul mic alocat Educaţiei, un grup de studenţi a încercat, joi seară, să ocupe un amfiteatru al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii Bucureşti.
Economica.net - vin, 25 nov. 2011, 07:18

Protestul a început cu o dezbatere, la ora 18,00, organizată împreună cu organizaţia neguvernamentală „Miliţia Spirituală”, la care au invitat şi câţiva profesori.

Tinerii sunt nemulţumiţi de sistemul de învăţământ Bologna şi bugetul Educaţiei, scrie adevarul.ro. Joi, au împânzit Universitatea cu afişe, astfel că toată lumea a aflat de conferinţa de la ora 18.00. În scurt timp s-au adunat în sala amfiteatrului vreo 250 de tineri. Cu acordul Rectoratului, studenţii au rămas peste noapte în Universitate, intenţia lor fiind să continue protestele încă patru zile.

Într-un comunicat de presă, citat de adevărul.ro, studenţii au formulat problemele şi revendicările lor.

– 2% din PIB pentru educație este inacceptabil. Cerem 6%. Acestia trebuie distribuiti echitabil, in functie de nevoile studentilor si nu conform cerintelor pietei.

– Dorim cresterea autonomiei universitatilor. Au devenit dependente de capital, care reprezinta elita economica a lumii. Universitatile ar trebui sa fie autonome si sprijinite de stat, care sa reprezinte populatia.

– Diploma ar trebui sa reprezinte un statut social ce reflecta o insusire de cunostiinte reale. Acest statut social trebuie sa inceteze sa mai fie o conditie pentru demnitate si functionare normala in societate.

– Democratizarea curriculei: orice subiect, orice interes ar trebui reprezentat. Orice student care doreste sa aprofundeze un subiect aleatoriu trebuie sa poate fi reprezentat.

– Reorganizarea sistemului de pregatire a vitorului personal didactic. In situatia sa actuala, este total ineficient si pune piedici majore pregatirii reale a viitoriilor profesori si invatatori.

– Cerem un mai mare control asupra curriculei. Procesul crearii sale trebuie transparentizat, iar studentii sa aiba mai mult control asupra crearii propriului pachet de cursuri. De asemenea, e important ca studentii sa poata reclama lipsa unor cursuri considerate de acestia necesare.

– Accentul mult prea mare asupra teoretizarii si abstractizarii cunostiintelor indeparteaza universitatea de realitatile societatii. Cerem o mai mare contextualizare a cunostintelor dobandite.

– Cerem statului marirea subventiei fondului de burse. Actuala suma alocata fiecarui individ ca bursa este insuficienta pentru a avea un trai decent. Consideram inacceptabila aceasta umilinta sistematica aplicata studentilor.

– Statutul actual al profesorului este sub demnitatea umana ce poate fi acceptata. Mai mult, remuneratia este inacceptabila, contribuind la scaderea drastica a calitatii educatiei.

 

Te-ar mai putea interesa și
E.ON/Delgaz Grid (studiu): Majoritatea românilor ar fi dispuşi să îşi spele rufele mai des noaptea, dacă ar beneficia de un tarif avantajos la energie
E.ON/Delgaz Grid (studiu): Majoritatea românilor ar fi dispuşi să îşi spele rufele mai des noaptea, dacă ar beneficia ...
Doar 5,3% dintre români obişnuiesc să pună în funcţiune, după ora 22:00, diverse aparate electrocasnice, precum maşina de spălat şi uscătorul de rufe, arată un sondaj al companiilor E.ON......
Ministerul Familiei vrea continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025
Ministerul Familiei vrea continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025
Ministerul Familiei îşi doreşte continuarea programului privind fertilizare in vitro şi în 2025, în acest sens fiind ...
Carrefour a deschis fostul Cora Lujerului pe o suprafață cu 45% mai mică. Retailerul ajunge la 58 de hipermarketuri
Carrefour a deschis fostul Cora Lujerului pe o suprafață cu 45% mai mică. Retailerul ajunge la 58 de hipermarketuri
Carrefour România a finalizat procesul de integrare a fostului hipermarket Cora Lujerului din București în rețeaua proprie, ...
Plăţi de aproape 252 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiţii realizate prin PNDL
Plăţi de aproape 252 de milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, pentru investiţii realizate prin PNDL
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat suma de 251.976.684,43 de lei, în vederea ...