Protestatarii din Piaţa Universităţii s-au comasat pe ambele părţi ale bulevardului Nicolae Bălcescu
O parte dintre manifestanţii de la Teatru Naţional au traversat strada şi au ajuns în faţă la Arhitectură.
Cei mai mulţi manifestanţi au rămas însă pe platoul de la Teatrul Naţional deoarece jandarmii au făcut cordon pentru a-i împiedica pe oameni să blocheze bulevardul. Protestatarii au reacţionat şi îi huiduie pe jandarmi.
Protestatarii sunt sub supravegherea jandarmilor, care sunt pe poziţii. La faţa locului sunt instalate şi garduri de protecţie.
Accesul oamenilor nu este însă restricţionat prin Pasajul Universităţii, pe unde se face şi accesul la metrou.
Protestatarii strigă în continuare „Jos Băsescu” şi „Hoţii”.
În Piaţa Universităţii are loc un fel de duel verbal al manifestanţilor cu forţele de ordine, care sunt în dispozitiv, dar nu reacţionează.