UPDATE Proteste ale grefierilor împotriva eliminării pensiilor speciale
Judecătorii de la CAB susţin protestul grefierilor privind pensiile speciale
Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) au anunţat că au luat act cu îngrijorare de iniţiativa legislativă privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi susţin protestul grefierilor pe această temă.
„Consultaţi cu privire la proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară, referitor la eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi personalului auxiliar, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, în majoritate covârşitoare, au luat act cu îngrijorare de conţinutul acestuia având în vedere potenţialul grav de afectare a independenţei sistemului judiciar”, se arată într-un comunicat al CAB.
Magistraţii mai spun că susţin protestul grefierilor, afirmând că demersul personalului auxiliar al instanţelor este unul justificat.
„Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti atrag atenţia asupra încălcării reale, prin promovarea acestui proiect de lege, a echilibrului puterilor în stat, prin nesocotirea flagrantă şi deliberată a jurisprudenţei constante în materie a Curţii Constituţionale a României. Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti reamintesc faptul că pensia de serviciu nu constituie în niciun caz un privilegiu, ci o compensaţie pentru activitatea supusă celui mai sever regim de incompatibilităţi şi interdicţii. Reamintim de asemenea complexitatea şi dificultatea activităţii desfăşurate în cadrul sistemului judiciar, dar mai ales relevanţa acestei activităţi în arhitectura constituţională a statului de drept. Independenţa obiectivă a sistemului judiciar este indisolubil legată de stabilitatea financiară a magistratului şi constituie totodată o premisă reală pentru garantarea efectivă a dreptului cetăţeanului la un proces echitabil. (…) Solicităm, aşadar, renunţarea la promovarea iniţiativelor legislative care afectează în mod grav independenţa sistemului judiciar în ansamblu”, precizează CAB.
”Miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00, peste 6000 de grefieri vor ieşi în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel naţional, pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, timp în care vor fi închise arhivele şi registraturile şi suspendate şedinţele de judecată. Motivul îl reprezintă soluţia adoptată de către Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor de adoptare a proiectului de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar”,anunţă sindicatele grefierilor.
Ei argumentează că, în şedinţa din data de 10 decembrie 2019 Comisia de muncă şi protecţie socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale şi de serviciu, pentru ca Guvernul României să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acestea. Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiaşi comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar. Citeşte mai departe pe ROMANIATV.net.
Protestul este organizat de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare (SNGJ) Dicasterial, Sindicatul Dreptatea Vrancea, Sindicatul SinJust Bihor, Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Justiţie „Grefierul” Alba, Sindicatul Dreptatea Bacău, afiliate la Federaţia PUBLISIND în colaborare cu Asociaţia Grefierilor din România.
La protest participă peste 6.000 de membri de sindicat – personal auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete, alcătuit din: grefieri, grefieri-arhivari, grefieri-registratori, grefieri documentarişti, grefieri statisticieni şi specialişti IT – care reprezintă cea mai numeroasă categorie profesională din sistemul de justiţie, se arată în comunicat.
Reprezentanţii grefierilor avertizează că sistemul judiciar urmează să fie blocat dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri).
Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a anunţat că va declanşa prima acţiune de protest miercuri, 18 decembrie 2019, începând cu ora 10:00, ieşind în faţa instanţelor şi a parchetelor pe timpul activităţii Plenului Camerei Deputaţilor, închizând arhivele şi registraturile şi suspendând şedinţele de judecată.
Aceasta reprezintă o primă formă de protest care poate merge până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete.
În şedinţa din data de 10 decembrie 2019, Comisia de muncă şi protecţie socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale şi de serviciu, pentru ca Guvernul României să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acestea.
Cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiaşi comisii în data de 17 decembrie 2019, iar în urma votului a fost adoptat proiectul de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar.
Cu toate că Ministerul Justiţiei, prin Secretarul de Stat prezent în Comisie, şi-a exprimat o poziţie de menţinere a pensiilor de serviciu pentru grefieri şi amânarea discutării iniţiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii Raportului de către Comisie, să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor în data de 18 decembrie 2019.
Jumătate dintre grefierii din Palatul Justiţiei din Arad au ieşit la protest, miercuri, cerând să nu fie desfiinţate pensiile de serviciu, arătând că acestea au un statut juridic diferit de cel al pensiilor speciale.
În jur de 70 de grefieri au întrerupt lucrul spontan şi s-au adunat în faţa Palatului Justiţiei.
„Sunt grefier de şedinţă de 32 de ani şi nu am un salariu extraordinar. După 32 de ani de muncă am 5.000 lei net, în condiţiile în care lucrăm peste program, lucrăm sâmbăta şi duminica (…) fără plată în plus. Nu sunt de acord să mi se elimine pensia de serviciu în condiţiile în care plătesc lunar 2.300 de lei pentru pensie la asigurările de stat. Dacă la 60 de ani primesc o pensie de 4.000 de lei, nu cred că e un prejudiciu atât de mare pentru stat, având în vedere că în acest moment există multe pensii la un nivel foarte mare de care dragii noştri politicieni nu s-au atins”, a declarat, pentru AGERPRES, Miorica Sârbuţ, grefier.
Grefierii arădeni spun că pensiile de serviciu au alt regim juridic decât cele speciale.
„Se face o confuzie, pensia noastră nu este una specială, ci una de serviciu. Face parte din categoria pensiilor ocupaţionale, cum sunt denumite în UE. Motivul pentru care legiuitorul ne-a acordat această pensie este acela că noi suntem grevaţi de foarte multe incompatibilităţi. De exemplu, nu putem face altă activitate, nu aş putea să vând nici produse cosmetice. Curtea Constituţională a României a statuat deja, prin Decizia 1237 din 2010, că pensiile de serviciu de bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile speciale acordate în sistemul public, tocmai din cauza interdicţiilor şi incompatibilităţii”, a declarat Iuliana Iura, grefier.
Protestul s-a desfăşurat în linişte, fără incidente, şi asigurându-se treimea din activitatea prevăzută de legislaţie.
În judeţul Arad există aproximativ 300 de grefieri, din care 150 lucrează în Palatul Justiţiei din municipiu.
*** Aproximativ 50 de grefieri de la Tribunalul Botoşani au participat, miercuri dimineaţa, la un protest în faţa instituţiei în semn de nemulţumire faţă de intenţia actualei puteri de eliminare a pensiilor speciale.
Grefierii din Botoşani s-au solidarizat, astfel, cu acţiunile revendicative ale sindicatelor personalului de specialitate din sistemul judiciar, protestul derulându-se în timpul şedinţei Camerei Deputaţilor în cadrul căreia se discută eliminarea pensiilor de serviciu.
Pe timpul acţiunii de protest, arhiva şi registratura Tribunalului au fost închise, iar şedinţele de judecată ale Secţiei penale au fost suspendate.
„A fost o acţiune spontană şi este datorată şedinţei Legislativului care are pe ordinea de zi a votarea eliminării pensiilor de serviciu. Este dreptul lor să protesteze şi le respect acest drept”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Tribunalului Botoşani, Mihaela Ungureanu.
*** Peste 20 de persoane, grefieri şi personal auxiliar, au întrerupt, miercuri, activitatea timp de două ore şi au protestat în faţa Tribunalului Buzău, alţi peste 50 de grefieri de la instanţele Judecătoriei Buzău, Râmnicu Sărat, Pogoanele şi Pătârlagele luând la proteste.
Potrivit primului-grefierul al Tribunalului Buzău, Eugenia Lucaci, „grefierii sunt cei mai nedreptăţiţi”.
„Suntem cei mai nedreptăţiţi, munca noastră nu este normată, activitatea este grevată de termene în regim de urgenţă, 24 de ore, 48 de ore, trei zile sau cinci zile, nimeni nu ne întreabă cum le-am rezolvat, plus serviciile de permanenţă, dar, în acest moment, problemele noastre sunt legate de pensiile de serviciu la care credem că avem dreptul”, a mai declarat Eugenia Lucaci.
Ea a adăugat că „acest protest este doar o atenţionare, de la 1 ianuarie, anul viitor, am putea bloca întreaga activitate”.
*** Aproximativ 150 de grefieri din Cluj-Napoca au protestat, miercuri, faţă de intenţia guvernanţilor de a le tăia pensiile de serviciu.
„Un complet de judecată nu poate să funcţioneze fără judecător, dar nici fără grefier. În cadrul sistemului nostru, al Ministerului de Justiţie, atât judecătorii, cât şi grefierii au parte de o viaţă foarte crudă. Noi ştim când trebuie să venim la serviciu, dar nu ştim când plecăm. Noi nu avem pensii speciale, noi avem pensie de serviciu. Nu putem avea venituri suplimentare ca oricare român din ţara asta, nici femeie de serviciu la blocul meu nu mă pot angaja, pentru că sunt incompatibilă. Pentru ce are un parlamentar pensie specială? Vă rog să îmi spuneţi când aţi văzut un grefier să doarmă în sala de şedinţă, aşa cum am văzut parlamentarii?”, a spus Aura Mureşan.
Grefierii protestatari s-a adunat în holul Palatului de Justiţie din Cluj-Napoca şi au purtat afişe cu mesaje precum „Protest”, „Salariul grefierilor reprezintă singura sursă de venit”.
La protest au participat grefieri de la Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Tribunalul specializat Cluj şi de la Judecătoria Cluj-Napoca.
*** Zeci de grefieri au participat, miercuri, la un protest spontan organizat în faţa Palatului de Justiţie din Constanţa, fiind nemulţumiţi de intenţia guvernanţilor de a le abroga pensiile de serviciu.
Pe coli de hârtie afişate de aceştia erau transmise mesaje precum „Justiţia nu se poate înfîptui fără grefieri”, „Speranţa de viaţă a grefierilor este de 58 de ani”, „Vrem eliminarea interdicţiilor”.
Roxana Roşca, grefier la Curtea de Apel Constanţa, a apreciat că la protest au participat aproximativ 80% din totalul grefierilor de la instanţele din judeţ, excepţie făcând grefierii care au asigurat serviciile de permanenţă, în special în cazul proceselor penale.
Conform acesteia, dacă pensiile de serviciu le vor fi desfiinţate, acţiunile de protest vor continua, în ianuarie urmând să fie blocată activitatea în instanţe.
*** Grefierii şi personalul auxiliar de la Tribunalul Dolj şi Judecătoria Craiova au protestat miercuri, timp de două ore, în faţa instanţelor faţă de promovarea în plenul Camerei Deputaţilor a proiectului de lege privind abrogarea pensiei de serviciu.
Liderul Sindicatului Justiţia Oltenia, Dan Işlicaru, angajat al Judecătoriei Craiova, a declarat că, în momentul în care s-a promovat acest proiect, nu s-a ţinut cont de niciuna dintre interdicţiile pe care le are personalul auxiliar de specialitate în exercitarea profesiei care cauzează foarte multe boli profesionale şi care nu apar în nicio statistică oficială.
„Noi nu avem voie să desfăşurăm niciun fel de activitate cu caracter economic sau aducătoare de venit, iar pensia reprezintă singurul drept de care oamenii aceştia beneficiază şi oamenii ţin la ea pentru că bolile profesionale sunt foarte multe, iar speranţa de viaţă este foarte scăzută. Desigur că forurile autorizate nu au făcut niciun fel statistică în privinţa aceasta, însă noi am început să facem o evidenţă la nivel naţional a deceselor care au avut loc imediat după pensionare. Să nu mai spun de decesele în timpul activităţii din cauza condiţiilor de lucru improprii în care ne desfăşurăm activitatea. Bolile profesionale nu sunt recunoscute în acest moment, iar Ministerul Justiţiei intenţionează eliminarea oricăror facilităţi. Majoritatea dintre noi suntem purtători de ochelari, iar Ministerul nu acceptă faptul că, de fapt, reprezintă nişte proteze pe care le-am dobândit în desfăşurarea activităţii, pentru că lucrăm cu calculatorul mai mult de opt ore pe zi, cât este durata normală a unui program de lucru”, a spus Işlicaru.
Vicepreşedintele Sindicatului Justiţia Oltenia Mihai Ştefan, angajat al Tribunalului Dolj, a afirmat că toţi colegii săi sunt sideraţi de această decizie a Parlamentului României, având în vedere că li se impun incompatibilităţi la fel ca magistraţilor.
„Nu putem să exercităm niciun fel de funcţie publică sau privată, singurul nostru venit este doar salariul, iar în acest sens am fost nevoiţi să ne organizăm cât mai rapid la nivelul tuturor categoriilor personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor şi vom protesta până la schimbarea atitudinii legiuitorului faţă de categoria noastră profesională”, a spus Mihai Ştefan.
*** Peste 120 de grefieri de la instanţele din Iaşi au protestat, miercuri, în faţa Palatului de Justiţie, fiind nemulţumiţi de posibilitatea eliminării pensiilor speciale.
Protestul s-a derulat în timpul şedinţei Camerei Deputaţilor, unde se discută eliminarea pensiilor de speciale. Grefierii au venit cu mesaje printre care „Justiţia nu se poate înfăptui fără grefieri”, „Avem interdicţii şi incompatibilităţi”, „Respectaţi grefierii din România. România este stat european. Respectaţi statutul european al grefierului”.
În faţa instanţelor din raza Curţii de Apel Iaşi au ieşit toţi grefierii şi personalul conex şi auxiliar într-un protest spontan legat de faptul că, miercuri, în Parlament se va abroga pensia de serviciu.
„Aceasta este nemulţumirea noastră principală din acest moment. Protestul este unul spontan, pentru două ore, dar ne vom organiza astfel încât în următoarele zile, poate în ianuarie, vom protesta până la întreruperea activităţii. Reacţia noastră este faţă de pensia de serviciu. Liderii noştri de la nivel naţional au reuşit să explice în Comisia de Muncă că nu avem un privilegiu prin această pensie de serviciu, ci reprezintă o recompensă faţă de statutul nostru profesional privind interdicţiile şi incompatibilităţile care fac posibil ca noi să nu mai putem desfăşura nicio altă activitate generatoare de venit. Alte categorii bugetare precum educaţia sau sănătatea au posibilitatea să dea meditaţii, să lucreze la cabinete private. Noi avem doar acest venit. Pensia de serviciu venea ca o recompensă pentru munca desfăşurată şi nu putem să desfăşurăm alte activităţi. Noi considerăm că este un atac la puterea judecătorească”, a declarat Lăcrămioara Rusu Cipiniuc, grefier în cadrul Curţii de Apel Iaşi şi preşedinte al filialei ieşene a sindicatului grefierilor judiciari.
Potrivit acesteia, astfel de proteste sunt organizate în toate instanţele din cadrul Curţii de Apel Iaşi.
*** Peste 100 de grefieri şi specialişti IT au protestat, de la nivelul instanţelor de judecată şi al parchetelor din Târgu Mureş, prin oprirea lucrului, timp de două ore, faţă de adoptarea proiectului de abrogare a pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar de către Comisia de muncă şi protecţie socială şi punerea acestora pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor.
Reprezentanta Curţii de Apel Târgu Mureş în cadrul sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial, grefierul Anca-Emilia Cordoş, a declarat că această acţiune este doar o primă formă de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete şi că, până în acest moment, nu au primit niciun semnal cu privire la retragerea celor două proiecte de pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor.
Anca-Emilia Cordoş a precizat că numai la instanţele din Târgu Mureş – Curtea de Apel, Tribunalul şi Tribunalul Specializat Mureş şi Judecătoria Târgu Mureş – peste 100 de persoane au refuzat să mai lucreze între orele 10,00 şi 12,00, fiind afectate aproximativ 80 de cauze. Singurele cazuri acoperite de grefieri au fost cele urgente, de la Secţia Penală, cu arestaţi.
În plus, au oprit lucrul grefierii de la parchete, precum şi cei de la instanţele arondate din judeţul Mureş, Reghin, Luduş şi Sighişoara.
*** Personalul auxiliar din cadrul Tribunalului Prahova şi-a întrerupt activitatea, miercuri, între 10,00 şi 12,00, şi a protestat în faţa clădirii în care are sediul această instanţă, în respectivul interval orar nefiind desfăşurat program cu publicul, iar şedinţele de judecată au fost întrerupte.
„Această primă formă de protest va continua până la blocarea totală a activităţii instanţei, în cazul în care pensiie speciale pentru personalul auxiliar din justiţie vor fi abrogate”, se arată într-un comunicat de presă al Tribunalului Prahova.
*** Grefierii, alături de personalul de auxiliar de specialitate din Tribunalul Sălaj şi judecătoriile din Zalău, Jibou şi Şimleu Silvaniei şi-au întrerupt activitatea, miercuri dimineaţa, şi au ieşit în faţa instituţiilor unde lucrează, în semn de protest faţă de propunerea legislativă de abrogare a pensiei de serviciu.
„Acest protest spontan îşi are originea în nemulţumirile privind abrogarea pensiei de serviciu, acea pensie denumită ocupaţională în Uniunea Europeană şi suntem nemulţumiţi pentru că această pensie se justifică având în vedere interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute în legea privind statutul personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete. (…) Aceste interdicţii, până acum speram să se regăsească în această pensie. (…) Gândiţi-vă, noi, în peste 20 de ani de vechime în muncă, am fost privaţi de nişte drepturi pe care marea masă a populaţiei le are”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, prim-grefierul Tribunalului Sălaj, Daniela Chichişan.
La protestul de la Zalău au participat aproximativ 40 de persoane, manifestaţii similare fiind şi la celelalte instanţe din judeţ.
„Astăzi (miercuri – n.r.) la protest au ieşit grefierii de şedinţă şi s-au suspendat şedinţele de judecată şi la Tribunalul Sălaj şi la Judecătoria Zalău, registratura de la Tribunalul Sălaj şi grefieri de la Judecătoria Zalău, dar şi personal auxiliar de la judecătoriile din Şimleu Silvaniei şi Jibou. (…) Acesta este o primă manifestare. Dacă proiectul de lege va trece astăzi, se va continua cu această formă de protest până la blocarea activităţii în instanţele de judecată şi parchete”, a adăugat Daniela Chichişan.
Potrivit acesteia, dacă se va renunţa la pensiile de serviciu, atunci ar trebui modificată legea şi în ceea ce priveşte interdicţiile pe care le are personalul auxiliar şi poate chiar acordarea unor despăgubiri pentru perioada în care aceste interdicţii au fost în vigoare.
*** Aproximativ 40 de grefieri de la Judecătoria şi Tribunalul Satu Mare au protestat, miercuri, pe holurile Palatului de Justiţie, activitatea instituţiei fiind suspendată.
Grefierii nu au făcut declaraţii, însă au afişat mesaje precum: „Funcţia de grefier este incompatibilă cu orice altă funcţie publică”, „Vrem înlăturarea incompatibilităţilor”, „Salariul grefierilor reprezintă singura sursă de venit”.
Ei s-au alăturat acţiunii Sindicatului Naţional al Grefei Judiciare Dicasterial (SNGJD), care a anunţat protest în legătură cu abrogarea pensiilor de serviciu.
„Miercuri, începând cu ora 10,00, peste 6.000 de grefieri vor ieşi în faţa instanţelor şi a parchetelor la nivel naţional, pe timpul activităţii plenului Camerei Deputaţilor, timp în care vor fi închise arhivele şi registraturile şi suspendate şedinţele de judecată. Motivul îl reprezintă soluţia adoptată de către Comisia de muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor de adoptare a proiectului de lege PL-x 292/2019 care priveşte abrogarea pensiilor de serviciu şi pentru personalul auxiliar de specialitate (grefieri) din sistemul judiciar”, se arată într-un comunicat postat pe pagina de Facebook a SNGJD.
Sindicatul susţine că, deşi în şedinţa din data de 10 decembrie Comisia de muncă şi protecţie socială a decis amânarea pentru luna februarie 2020 a celor două proiecte de lege privind abrogarea pensiilor speciale şi de serviciu, pentru ca Guvernul să-şi exprime un punct de vedere cu privire la acestea, cele două proiecte au fost repuse pe ordinea de zi a aceleiaşi comisii în data de 17 decembrie.
Sindicaliştii precizează că Ministerul Justiţiei, prin secretarul de stat prezent în Comisie, şi-a exprimat o poziţie de menţinere a pensiilor de serviciu pentru grefieri şi amânarea discutării iniţiativei legislative pentru depunerea unui punct de vedere scris în acest sens, însă proiectul de abrogare a pensiilor „speciale” a fost adoptat, urmând ca, sub rezerva depunerii raportului de către Comisie, să fie votat miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.
„Corpul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea înţelege să declanşeze o primă acţiune de protest care va conduce până la blocarea totală a activităţii în instanţe şi parchete, dacă acest proiect de lege va ajunge la vot final în plen şi va conduce la abrogarea pensiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri)”, mai precizează reprezentanţii sindicatul.
*** Şedinţele de judecată ale Tribunalului Sibiu au fost suspendate miercuri, timp de jumătate de oră, din cauza protestului grefierilor, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cornelia Prundaru.
Potrivit acesteia, „au fost închise arhiva şi registratura între orele 9,00 şi 9,30 şi au fost suspendate şedinţele de judecată pentru 30 de minute”.
Peste 50 de grefieri de la Tribunalul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu au protestat miercuri, începând cu ora 10,00, în faţa instituţiilor. Grefierii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu au protestat mai puţin de o oră, iar activitatea instituţiei nu a fost afectată de acest lucru, a precizat pentru AGERPRES, prim-procurorul Ioan Veştemean.
Grefierii de la Tribunalul Sibiu spun că ei nu au pensii speciale, pe pancartele lor fiind scrise următoarele mesaje: „Avem interdicţii şi incompatibilităţi”, „Salariul grefierilor reprezintă singura lor sursă de venit”.
„Este un protest spontan, noi nu avem pensii speciale, avem pensii de serviciu. Nu avem dreptul de a alege, nu avem dreptul de a fi aleşi, drepturi cetăţeneşti fundamentale, nu avem dreptul la altă ocupaţie; nu avem munca normată”, a declarat liderul de sindicat al grefierilor din Tribunalul Sibiu, Viorel Nicolae Mirion.
*** Câteva zeci de grefieri au ieşit, miercuri, să protesteze în faţa Palatului Dicasterial din Timişoara, sediul instanţelor din judeţ, după ce Comisia de muncă din Camera Deputaţilor a votat abrogarea pensiilor de serviciu ale grefierilor.
„Toată lumea este în stradă. Sunt la protestul grefierilor, în Bucureşti, dar şi colegii din Timişoara şi din toată ţara ies în stradă şi protestează”, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, prim-grefier în cadrul Tribunalului Timiş, Cătălin Trăistaru.
Protestatarii timişoreni susţin că personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi din parchete beneficiază de dreptul de pensie de serviciu şi nu pensie specială.
„Vreau să precizez că grefierii nu au o pensie specială în acest moment, ci o pensie ocupaţională, ca o compensaţie pentru faptul că avem o multitudine de interdicţii şi de incompatibilităţi. Precizez că pentru grefieri, salariul este singura sursă de venit, aceştia neputând desfăşura niciun fel de altă activitate în afară de cele didactice. De aceea, noi susţinem menţinerea dreptului la pensia de serviciu, în caz contrar, să ne scoată toate incompatibilităţile şi restricţiile pe care le avem, ca să putem face şi alte tipuri de venituri şi să-i despăgubească pe colegii care au lucrat zeci de ani în sistem sub aceste interdicţii şi incompatibilităţi. (…). Am lucrat câte 14-16 ore pe zi, fără să ne fie plătite orele suplimentare. (…). Protestele vor continua până la blocarea activităţii în instanţă şi parchete, în cazul în care nu ne vor fi ascultate doleanţele”, a declarat Floroiu Adnana Cristina, grefier în cadrul Tribunalului Timiş.
*** Peste 80% din personalul instanţelor judecătoreşti din Vrancea a întrerupt munca, miercuri, şi a protestat spontan faţă de votul acordat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor pentru abrogarea pensiilor de muncă ale grefierilor.
„În proporţie de 80% din personalul insistenţelor judecătoreşti participă la aceste proteste spontane. Am asigurat aceea treime legală, prin participarea la şedinţele ce reclamă urgenţă, în speţă cele de natură penală. În rest, arhivele, registraturile, şedinţele de civil şi celelalte auxiliare şi-au suspendat activitatea. Manifestăm o formă de protest spontan ca urmare a votului acordat în Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor pentru abrogarea pensiilor de muncă ale grefierilor. Precizăm şi subliniem că sunt pensii de serviciu, nu sunt pensii speciale. Sunt acele pensii ocupaţionale, ca urmare a tuturor incompatibilităţilor şi interdicţiilor stabilite prin statutul special pe care îl avem”, a declarat preşedintele Sindicatului „Dreptatea”, George Pârvu.
Potrivit acestuia, când ating vârsta de pensionare, grefierii nu au „pensii exorbitante”, astfel că votul dat în Camera Deputaţilor nu se justifică.
„Un grefier, ca să iasă la o pensie, trebuie să îndeplinească două condiţii esenţiale. Prima, să aibă 25 de ani de muncă în specialitatea juridică, şi a doua, să împlinească vârsta de 60 de ani. Deci nu este vorba de acei pensionari care ies la pensie la 40-45 de ani. Pensia medie, după 40 de ani de activitate în sistemul judiciar, a unui grefier este de 4.400 de lei în plată. Nu avem pensii exorbitante, aşa cum s-a vehiculat în public”, a precizat George Pârvu.
Reprezentanţii grefierilor au cerut înţelegere justiţiabililor pentru perturbarea activităţii la instanţe şi au declarat că, în cazul în care doleanţele lor nu vor primi un răspuns favorabil, vor demara ample proteste începând din 2020.
„Justiţiabilii trebuie să înţeleagă, pentru că noi nu avem vreo nemulţumire pe plan local, vizavi de ei, de conducerea instanţelor, nemulţumirea noastră se răsfrânge asupra politicului care se joacă cu statutul nostru. În condiţiile în care nu vor ţine cont de acest protest spontan, anunţăm oficial că în anul 2020 declanşăm toate procedurile pentru o grevă generală, cu blocarea totală a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor. Justiţia nu se poate înfăptui fără grefieri”, a mai spus Pârvu.
În Vrancea, şi-au întrerupt activitatea, pentru circa două ore, grefierii şi personalul de specialitate de la Tribunalul Vrancea, Judecătoria Focşani, Judecătoria Panciu şi Adjud, precum şi cele două parchetele din judeţ