Proteste faţă de proiectele de modificare a Legilor Justiţiei – anunţate pentru duminică în Bucureşti şi în alte oraşe

Economica.net
05 11. 2017
20170207_192602_35431800

„Proiectul de modificare al Legilor Justiţiei a ajuns deja în Parlament şi urmează să fie supus dezbaterii şi votului în plen. Inspecţia Judiciară va deveni o unealtă politică în mâna ministrului Justiţiei. Numirea procurorilor şefi de către ministru, fără control din partea preşedintelui înseamnă că DNA se va întoarce la PNA, iar Parchetul devine subordonat intereselor politice. Dacă acest pachet de legi va fi adoptat de Parlament, ar însemna un dezastru pentru România şi cetăţenii ei. Ne putem lua adio de la o justiţie independentă. Nu suntem singuri în această luptă. De la magistraţi la preşedinte şi Comisia Europeană, cu toţii s-au poziţionat împotriva acestor legi. Este momentul ca fiecare dintre noi să acţioneze şi să nu legitimeze încercarea corupţilor de a controla Justiţia. Luni, senatorii jurişti au dat un raport negativ unui proiect de lege care-i împiedică pe cei condamnaţi penal să ocupe funcţia de preşedinte al statului. Urmează votul în Senat. Asta înseamnă că un borfaş, condamnat penal, poate decide soarta românilor şi îi va reprezenta pe aceştia”, se motivează pe paginile de Facebook marşul intitulat „Nu vrem să fim o naţie de hoţi!”.

Alte proteste sunt anunţate în Craiova, Cluj-Napoca, Galaţi, Târgu Mureş, Iaşi, Constanţa, Oradea, Timişoara, Sibiu, Braşov, Rădăuţi, Focşani, Târgu Ocna, Suceava, dar şi în Zurick, Paris, Berlin, Roma, Londra, Toronto. PNL, USR şi Platforma România 100, lansată de fostul premier Dacian Cioloş, au anunţat că se vor alătura protestelor. Partidul Naţional Liberal precizează într-un comunicat de presă că susţine participarea membrilor şi simpatizanţilor săi la protestele ‘împotriva atacului la independenţa Justiţiei’ şi împotriva ‘măsurilor economice aberante ale guvernării PSD – ALDE’.

„Când valorile fundamentale ale unei democraţii liberale sunt asediate de partidele de sorginte bolşevică ale unor interlopi cu apucături mafiote care vor să-şi decidă singuri nevinovăţia în Justiţie, opoziţia trebuie să se manifeste cu putere împotriva acestui asalt şi să apere egalitatea oamenilor în faţa legii”, declară preşedintele PNL, Ludovic Orban, conform sursei citate. „Nu vrem să fim o naţiune de hoţi şi nu suntem toţi ca voi!”, este mesajul pe care îl susţine preşedintele PNL şi îl transmite guvernării PSD – ALDE.

„Membrii USR vor participa, duminică, la demonstraţiile declanşate în toată ţara pentru a opri asaltul PSD împotriva Justiţiei. Toate forţele reformiste trebuie să spună, într-un glas: Nu vrem să fim o naţie de hoţi!”, afirmă USR într-un mesaj publicat pe Facebook. „Platforma România 100 nu susţine propunerile PSD-ALDE de modificare a Legilor Justiţiei. Acestea nu sunt rezultatul unor reforme asumate responsabil, ci un paravan al unei oligarhii care are de îngropat dosare penale şi de apărat interesele clientelei sale politice. Cetăţenii care vor o Românie guvernată în interesul public, o Românie a statului de drept, cu o justiţie independentă, o Românie curată vor protesta paşnic, în toată ţara şi în diaspora, începând de duminică, 5 noiembrie. Platforma România 100 va fi alături de ei în stradă”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Platformei România 100.